Rătăcitiri

Despre nebunie și alți demoni. „Vegetariana”, Han Kang

„Vegetariana” este o experiență bizară. Nu știi sigur dacă-ți place sau nu, nu știi prea bine în ce direcție se duce, dar continui să citești. Asta a fost senzația mea pe parcursul celor 246 de pagini ale romanului sud-coreean premiat cu Man Booker Prize în 2016 și apărut în colecția musai (editura ART).

Cartea este structurată în trei părți și tot atâtea perspective asupra deciziei spontane și neobișnuite a lui Yeong-hye de a deveni (literalmente peste noapte, căci totul se-ntâmplă în urma unui vis, așa cum ea însăși mărturisește) vegetariană.

Prima parte este povestită chiar de soțul ei, domnul Cheong, care nu are cea mai flatantă părere despre partenera sa de viață. O vede ca banală, s-a căsătorit cu ea pentru că nu îi pune prea multe probleme și se bucură că n-are de-a face cu situații incomode sau, Doamne ferește, alte întrebări existențiale din partea ei. Poate nu degeaba se spune că vezi în alții ceea ce ești tu, de fapt. Mulți spun despre această parte că e și cea mai săracă, însă cred că redă foarte bine ca stil gândurile unei tipologii ca cea a domnului Cheong, preocupat doar de aspirațiile lui și de cum îl văd ceilalți.

A doua parte mută focusul spre perspectiva cumnatului lui Yeong-hye, un artist împătimit și nu-știm-exact cât de închipuit sau realmente talentat. Acesta devine obsedat de corpul vegetarienei și o folosește într-o serie de experimente vizuale cel puțin ciudate. Partea asta e o explozie de culori, senzații și vicii.

Iar ultima parte este o dureroasă trecere spre sora lui Yeong-hye, In-hye, într-o recapitulare a vieții ei și o încercare de a înțelege comportamentul unor oameni pe care credea că îi cunoaște, dar despre care-și dă seama că nu știe nimic.

Între toate aceste episoade, nu știm prea multe despre ce gândește și cum simte lucrurile chiar protagonista în jurul căreia gravitează toate celelalte personaje. Pe Yeong-hye o vedem mai mult prin ochii celorlalți și prea puțin prin crâmpeie de vise sângeroase, absurde, violente pe care le are constant.

În schimb o vedem abuzată de tată și forțată să mănânce carne, o vedem părăsită apoi de soț, o vedem dorindu-și să devină ea însăși vegetație, să se transforme într-o altă formă de viață, și o vedem, în cele din urmă, internată într-un spital de boli psihice și refuzând complet să mai mănânce alimente de orice fel.

Despre ce e cartea asta, de fapt? E greu de spus. Lăsând la o parte interpretarea feministă foarte populară printre critici (toată lumea vrea să fie stăpânul corpului lui Yeong-hye, toată lumea crede că știe ce e bine pentru ea și are o părere despre cum să-și ducă viața), „Vegetariana” e și o carte despre nebunie, despre cum reacționezi în fața ei, despre cât știi sau nu despre celălalt, despre demoni care ies la suprafață în cele mai ciudate forme.

Am cerut o părere și în jurul meu despre cum au simțit alți oameni lectura acestei cărți, pentru că e genul de carte care poate crea controversă și păreri foarte diferite:

Mi-a plăcut ideea că nebunia nu are neapărat logică. Și cartea explică destul de bine bariera asta de înțelegere. Până la urmă, oamenii reacționează diferit la durere și la lucrurile pe care nu le înțeleg. Nu prea poți să învinuiești pe nimeni pentru cum se poartă într-o situație de genul celei prezentate în carte, pentru că nu-ți dai seama cum ai gestiona chiar tu ceva similar. Mi-a lăsat un gol destul de serios în stomac.” (R. M.)

***

„Vegetariana” e o călătorie de multe ori absurdă, de multe ori frustrantă și de tot atâtea ori greu de digerat (în mod ironic, dată fiind dieta din ce în ce mai ușoară a personajului principal).

Per total, nu pot să spun că sunt fanul acestui tip de lectură (ca stil, nu mi s-a părut neapărat că excelează; ba chiar pare că și-a propus atâtea alegorii încât devine ușor pretențioasă de la un punct încolo), dar e bine din când în când să mai ieșim și din șabloanele noastre – fie ele literare sau de zi cu zi.

Fotografie slider:  © Will Cornfield pe Unsplash

Fotografii din interiorul articolului: © Alexandra Enăchescu

 

Ți-ar plăcea și...

1 Comentariu

  • Reply
    Bookish
    06/03/2018 at 10:16

    Eu am citit cartea în engleză și, din punct de vedere stilistic, mi s-a părut foarte poetică (poate o fi traducerea de vină?). Mi-a plăcut mult amestecul de vis-realitate și scene erotice redate la un nivel artistic. Nu este cea mai fluidă lectură, dar este una extrem de interesantă, care te pune pe gânduri. Așa cum ai spus și tu, nu este doar o carte despre feminism, ci, mai ales despre demonii interiori și felul în care deciziile noastre sunt interpretate de către ceilalți.

Lasă un comentariu