Rătăcitiri

Spune-mi cum iubești ca să-ți spun cine ești. „Ce se întâmplă în iubire”, Alain de Botton

E păcat că iubirea nu ți se poate preda la școală. Că trebuie să greșești (poate chiar de mai multe ori) până să înțelegi „ce se întâmplă în iubire”, de fapt. Și, câteodată, că și după ce afli asta, nu poți fi 100% împăcat că la mijloc nu e magie și nu e vorba nici despre lucruri care durează de la sine, nici despre suflete-pereche, nici despre romantism fără margini.

Ci despre efort, voință, alegerea de a rămâne și de a construi împreună cu cineva.

Foarte pe scurt, asta explică, analizează și predică Alain de Botton, lucidul și aproape cinicul filosof și autor al cărții „Ce se întâmplă în iubire” (ed. Humanitas), fondator al deja celebrei organizații The School Of Life. Și cu cât accepți mai repede ideilea astea aparent triste și crude – așa cum le predică Botton –, cu atât te pregătești mai bine să trăiești în lume.

Chiar dacă mulți îi reproșează lui A. de Botton faptul că a adus filosofia în stradă și a coborât mult ștacheta dilemelor intelectuale specifice acesteia, cred că ne-ar trebui vreo trei ca el ca să fim siguri că am înțeles cu toții de unde vin așteptările greșite, de ce fix idealurile din filmele de Hollywood ne pun bețe-n roate și de ce suntem nefericiți în cuplu.

Și toate astea – fără să ne proclamăm dezamăgiți. Ci doar mai bine ancorați în realitate și dispuși să începem să iubim mai bine și mai conștient.

În „Ce se întâmplă în iubire”, Alain de Botton ia un „studiu de caz” pe care își aplică, încetul cu încetul, ideile și principiile despre iubirea de cuplu. Kirsten și Rabih îi sunt pretext – ei formează clasica pereche, arhetip demonstrativ, cu traseul clasic: se îndrăgostesc, se căsătoresc, fac copii și te-ai aștepta să aibă parte și de marele final: „și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

Undeva în toată povestea asta, lucrurile se complică: pornim de la îndrăgostirea oarbă și ajungem la descoperirea treptată că celălalt nu e perfect, nici nu e făcut să te valideze neîncetat, nu te înțelege cu totul (și nici nu are cum) și, mai ales, nu te înțelege dacă nu comunici cu el și nu te explici constant. Iar când apar și copiii, provocările devin de fapt și mai mari.

Ce faci cu toate astea? Te declari învins, fugi și o iei de la capăt? Sau îți dai seama că, de fapt, asta e normalitatea și te hotărăști să te iei la trântă cu ea? Pe acest teren vine Alain de Botton să-și explice viziunea.

În parte beletristică, în parte eseu și expunere terapeutică, cartea lui Botton e de citit cu pixul în mână, pentru că funcționează aproape ca o lecție din care vrei să iei notițe (autorul chiar punctează în italic explicații contextuale și recomandări despre anumite situații critice expuse, conversații dificile din cuplu, momente complicate prin care trec protagoniștii). Nu o să insist aici făcând un rezumat, pentru că n-aș vrea să răpesc din frumusețea lecturii și a descoperii pe cont propriu a ideilor filosofului.   

E greu de dus, cu totul, ceea ce subliniază Alain de Botton. Ce pune pe masă nu e chiar cea mai veselă concluzie pe care ai vrea să o auzi, mai ales dacă ești la primele experiențe în iubire (și știi cum e, nici nu crezi până nu vezi). Și, chiar dacă nu ești, speranța că lucrurile se vor rezolva ca prin minune atunci când ești împreună cu cineva – cred că există întotdeauna undeva în subconștient.

Dar e lecția cea mai potrivită, ca să nu ajungem adulți și apoi părinți frustrați, blocați în fantasme care nasc și mai mulți monștri. E o lecție (dură sau nu, depinde de fiecare) pentru sănătatea noastră emoțională.

***

Dacă vrei să afli și mai multe despre părerile și expunerile lui Alain de Botton, îți recomand și acest clip.

Ți-ar plăcea și...

Nu sunt comentarii

    Lasă un comentariu