Cinevacinema Prevestitor Rătăcitiri

Lucrurile care ne-au ținut de urât în pandemie. 3 povești

Recomandări culturale în vreme de pandemie – partea a II-a

Peste câteva zile, ieșim din starea de urgență. Nu părăsim neapărat şi sentimentul că viața, așa cum o știam, ne-a fost dată peste cap, nu revenim brusc la realitatea de dinainte, nu scăpăm realmente de pandemie.

Însă luăm cu noi niște lucruri care ne-au ținut de urât pe timp de carantină: un film, o carte, un serial, un podcast, o piesă anume, un obicei.

Trei fete de care-mi place foarte tare şi pe care le urmăresc și citesc printr-ale online-ului de ceva timp mi-au spus ce recomandări au, ce le-a ajutat pe ele, ce au văzut, ce au citit, ce au experimentat și le-a plăcut.

Pe principiul my next guests need no introduction, încă 3 povești din izolare care să ne mai țină o vreme pe loc, răbdători și calmi.

Prima parte a acestui material – o găsiți aici.

Maria Zavate, Graphic Designer (creatoare de cinemagraphs, stop motions & video)

Ola! O să intru direct în subiect ca să nu aburesc cititorii cu detalii nesemnificative, precum cine sunt și ce fac. Menționez doar că sunt „memară” și părerolog cu revelații consistente și mediocre pe Instagram. O parte din revelațiile alea vin și din filme sau cărți, așadar o să las aici câteva sugestii în care puteți investi timp cu încredere.

Sunt un cinefil destul de înrăit și nu prea îmi pierd timpul cu entertainment, decât dacă e de foarte bună calitate și am eu nevoie de un no brainer. Dar n-o să ne concentrăm pe alea acum.

Fiindcă foarte mulți folosesc Netflix, voi lăsa aici 3 titluri pe care cred eu că cei care au mai mult timp la dispoziție acum le-ar putea urmări cu interes.

Inside Bill’s brain (documentar)

Nu este un documentar revoluționar despre Bill Gates și, dacă vrei să-i vezi partea propagandistică, n-am cum să te contrazic, dar îmi pare important de văzut pentru că prezintă câteva subiecte foarte nepopulare (cum ar fi investițiile în energia nucleară) dintr-un unghi pe care e posibil să nu-l știi. Also, viziunea lui despre leadership & knowledge e destul de inspiring, chiar dacă replica mea favorită din tot documentarul a fost cea în care intervievatorul îi spune că nu e inspirațional fiindcă toate investițiile în sectoare de binefacere le face în termeni economici, iar el a răspuns foarte dezarmant: “My job is not to be inspiring. My goal is optimization”. Mic drop.

Into the wild (film)

Ăsta e genul de film pe care toată lumea îl știe, dar nu toți l-au văzut. E filmul din care gagicile și poeții internetului își pun citate în captions. Acum, că suntem izolați, îmi pare o idee bună să urmărim povestea unui om care-și bagă picioarele în sistemul artificial creat de instituții, părinți și corporații și-o taie înspre Alaska, fiindcă e foarte realist prezentată și se termină prost, cum s-ar termina pentru majoritatea dintre noi, dacă am face asta.

Însă nu finalul e inspiring, ci toată călătoria lui până a ajuns acolo. Cred că povestea lui Chris, care e una reală, te scutură un pic de mirajul creat de toți instagrammerii travelleri care te sfătuiesc să-ți lași jobul ca să „te regăsești pe tine”. Un îndemn insipid venit din partea unora care au multe plase de siguranță.

Into the wild ne arată cum legătura noastră cu natura este una revelatoare și puternică, dar singurătatea nu este neapărat sursă de fericire. Ne arată cum oamenii potriviți pot fi cel mai bogat izvor de împlinire sufletească și cum totul o poate lua la vale când vrei să te desprinzi complet de societate. Așadar, după filmul ăsta putem visa liniștiți la munți singuratici și păduri labirintice, dar fără prea multe remușcări că nu ne putem deplasa acum spre ele. 

Mindhunter (serial)

Știu că hiturile îs cu jafuri și droguri, dar de criminali în serie ce ziceți? Pe lângă faptul că David Fincher (care a regizat 7en, Fight club, Gone Girl etc.) a fost la bordul acestui proiect și asta e toată garanția de care aveți nevoie că e high quality.

Serialul urmărește povestea echipei FBI care a stat în spatele cercetărilor psihologiei criminalilor în serie (termen care nu exista înainte ca ei să îi intituleze în acest mod) din America anilor ‘70. Atunci s-au pus pentru prima dată întrebările corecte: E posibil ca oamenii răi să nu se nască răi, ci să devină astfel? Influențează copilăria parcursul adultului? Sunt crime motivate sexual, fără o legătură directă cu activitatea sexuală? etc. etc. Este extrem de bun, te ține on the edge of your… bed (bănuiesc că din pat vă pierdeți nopțile), cadrele sunt țiplă, actorii sunt fantastic aleși, iar muzica slow terror îți intră în oase. 10/10

Legat de contextul pandemic în care ne aflăm, vă recomand și două filme care-o să vă zgâlțâie puțin și despre care am scris aici. Children of Men (o lume distopică în care nu s-a mai născut niciun copil de 18 ani) și Blindness (o pandemie de orbire albă, ecranizare după romanul lui Elias Canetti).

Ca podcasts vă îndemn să rămâneți racordați la realitatea românească de toate zilele, dar nu prin știri care vă dau palpitații și anxietate, ci prin interviurile și analizele sociologice/ antropologice/ psihologice/ politice din fiecare vineri făcute de Recorder: On the record. Îs musai pentru orice român care s-a săturat de navigat prin toată poluarea informațională legată de situația actuală și vrea informație analizată, atent filtrată și de încredere.

Cartea pe care o consider acum, aproape în mod fanatic, OBLIGATORIE, este Totul despre somn de Matthew Walker. După ce am citit-o, m-am întrebat cum de n-am murit încă, în condițiile în care mi-am bătut joc de corpul meu ani la rândul dormind aiurea. O să înțelegeți toate legăturile dintre memorie, sănătate și somn și-o să vă fie rușine să mai pierdeți nopțile sau să nu dormiți când trebuie, cât trebuie, așa cum vă cere ritmul biologic.

Sănătate și SOMN BUN!

Ina Țăranu-Hofnăr, Storytainer @ Inoza.ro

Un ritual care m-a ajutat să depășesc toate momentele nasoale din ultimii 4 ani (pandemia COVID-19 included) sunt 3 pagini scrise de mână, dimineața devreme. E parte terapie, parte exercițiu de creativitate, parte jurnal, parte practică de wellness. Am povestit mai multe despre acest exercițiu, numit Morning Pages pe blogul meu, aici. L-am și predat anul trecut, ca parte a unui curs de Rehab Creativ pe care l-am ținut timp de 2 luni. Recent, am descoperit bucuroasă că fetele care au participat la curs au inclus Morning Pages pe lista de lucruri care le-au ținut pe linia de plutire mintal și emoțional în perioada asta.

Un alt ritual, dezvoltat în pandemie de data asta, e o baie lungă, uneori cu spumă, alteori nu, dar musai cu lumină blândă de lumânări și ceva muzică pe fundal. I-am luat acum câțiva ani un interviu prințesei Marina Sturdza și, la o întrebare despre ritualuri personale, mi-a spus că la orice oră ar ajunge acasă, fie și la 4 dimineața, neapărat face o baie. A explicat că abia atunci simte că ziua s-a încheiat. La momentul respectiv cred că am inclus mărturisirea ei la capitolul „excentricități”. În ultimele 2 luni am descoperit însă beneficiile aproape terapeutice ale băii și mă bucur de ea cât de des pot (după cum atestă și factura mea la întreținere, dublă față de perioada dinainte de pandemie).

Nu în ultimul rând, cred că am dezvoltat o mică fixație pentru albumul ”Primavera en Nueva York” al lui Martirio, o spanioloaică foarte mișto, 60+, care cântă o combinație de flamenco și jazz. L-am ascultat diminețile, în timp ce scriam Morning Pages, nopțile târziu, în timp ce făceam baie, serile, cât amestecam în sosul pentru paste și anytime in between. ”Ese Sentimiento”, în mod special, mă transpune mereu pe un rooftop din Manhattan, cu un gin în mână. Da, în mod cert, ”Primavera en Nueva York” a fost soundtrack-ul izolării mele.

Iuliana Cazan, Blogger @ Glasul Literaturii

Cărțile, mai ales în această perioadă, au fost salvarea mea. Momentul meu de deconectare de la tot valul de știri l-am petrecut, în cea mai mare parte, citind.

Am citit, printre altele, trei volume tare faine de poezie: Psalmi, de Radu Vancu; Cântec de leagăn pentru generația mea de Cosmin Perța și soft guerrilla de Teodora Coman – toate scrise extraordinar de bine.

La capitolul proză, menționez Pelinul negru de Ioana Nicolaie, care, pentru mine, a fost o carte teribil de emoționantă de care nu m-am despărțit nici acum, la mai bine de două săptămâni de când am citit-o. A acutizat mai tare tot ce simt în perioada asta: neliniște, teamă, neîncredere, uneori tristețe. Dar cred că e foarte important să acceptăm toate aceste stări pe care le trăim. Eu așa am făcut. Le-am acceptat, am încercat să le înțeleg și mi-am ținut, mai mereu, mintea și corpul ocupate.

Când nu citesc, pentru că am avut zile bune în care n-am reușit să citesc nicio pagină, văd un film, fac sport sau bucătăresc. Aici l-aș cita pe Radu Vancu care a spus în revista Dilema Veche (o altă delicatesă culturală de care m-am bucurat în această perioadă) că timpul a devenit foarte dens, iar această densitate a timpului, la un moment dat, o simțim foarte acut și concret.

Ce mai fac când nu citesc este să fotografiez. Cel puțin în ultimele două săptămâni, am tot avut idei de cadre pe care le-am și pus în aplicare, iar pentru mine fotografia e terapeutică.

Iar pentru că am mai mult răgaz de stat pe social media, am încercat în aproape fiecare seară să citesc câte-o poezie de dragul artei și de dragul cititului pe Instagram și-am fost tare încântată de feedback.

Ce aș mai putea să adaug e că am înțeles, acum mai bine ca niciodată, cât suntem de vulnerabili și ce putere au în acest moment cuvintele „empatie” și „împreună”.

***

Alte recomandări bune și pe timp de carantină, și în rest – din seria „Pe ce mi-am mai dat timpul în ultima vreme”:

Foto din interiorul articolului: arhiva personală a celor menționate

Foto slider homepage: Denys Nevozhai pe Unsplash

Foto featured image: Fernando Cobelo pe Unsplash

Ți-ar plăcea și...

Nu sunt comentarii

    Lasă un comentariu