Cinevacinema Umblet

Pe ce mi-am mai dat timpul în ultima vreme #8

Adevărul e că, după ce mi-am revenit cu greu dintr-o perioadă în care n-aș mai fi dat play la nimic nou (am ajuns chiar să mă uit a doua oară, după ani de zile, la How I Met Your Mother, ca să-nțelegeți cam cât de tare am respins orice mi-ar fi solicitat prea tare atenția), m-am întors la sentimente mai bune.

Și așa am ajuns să aliniez azi „în program”: două piese de teatru, un film recent intrat în cinematografe, un serial de animație pentru adulți și un serial TV nu chiar nou, dar care tocmai a ajuns la sezonul al treilea.

Class (r. Felix Alexa)

Apăsătoare. Așa mi s-a părut experiența piesei scrise de irlandezii Iseult Golden și David Horan și regizată de Felix Alexa.

Brian și Donna sunt părinții despărțiți ai lui Brian. Chemați de profesorul acestuia la școală, după ore, ei află că Brian are semnele unei dezvoltări mai lente față de colegii săi, nereușind să țină pasul în clasă și să scrie corect. Profesorul propune ore suplimentare și un psiholog; părinții se sperie.

De aici începe o confruntare cu marile decizii și întrebări: Brian are probleme din cauza familiei sale dezbinate? Oare ceea ce i se întâmplă are cu adevărat o soluție pe termen lung? Ce e „în neregulă” cu el? Cum dai o veste atât de greu de dus unor oameni și așa fragili? Cum accepți realitatea, dacă uneori realitatea e atât de urâtă?  

Nu tot ce pornește din bune intenții chiar se sfârșește în bune practici. Nu mereu, atunci când vrei să ajuți, ajutorul tău e primit cum trebuie sau cum ți-ai dori. Nu știi întotdeauna să faci echipă cu celălalt atunci când frica pune stăpânire pe tine. Asta arată și „Class” – printr-un final trist și apăsător.  

Un rol foarte frumos face Sandra Ducuță (dreapta sus), interpretând-o pe colega de-o seamă a lui Brian – Kaylie, un personaj care te emoționează prin ingenuitate, dar și prin adevărurile mari care ies uneori de la cei mai mici oameni, copiii.

Frumoasă e și structura piesei – cu planuri narative care se intersectează cinematografic.

Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt (r. Diana Tănase)

Mi-am dorit mereu să văd pusă în scenă o piesă scrisă de Matei Vișniec.

Piesa-cu-cel-mai-lung-titlu-din-lume-și-care-e-aproape-imposibil-de-pronunțat-pe-de-rost a fost prima mea ocazie. Și a fost și prima dată când am ajuns la Teatrul Arte dell’Anima, despre care mărturisesc că nu știam prea multe până acum.

Pe scurt, povestea e simplă: un el și o ea se îndrăgostesc și decid să-și acorde nouă nopți împreună, ca să decidă încotro se îndreaptă relația lor. Textul e poetic și simbolic și punctează toate etapele importante ale îndrăgostirii și începuturilor de relații de cuplu: destăinuiri, promisiuni, rugăminți, jocuri, abandonuri, jurăminte.  

Am apreciat naturalețea cu care și-au jucat rolurile Rusalina Bona și Voicu Aaniței. Într-o punere în scenă care poate să pară simplă – decor minimalist, spațiu mic, existența a doar două personaje –, au reușit să transmită un lucru important: fiecare îndrăgostit se crede unic și irepetabil, crede că lumea se oprește în loc și caută să-și oprească lumea în loc. Pentru totdeauna.  

Amanda (r. Mikhaël Hers)

Câștigător, în 2018, al unui premiu important în cadrul Festivalului de film de la Veneția, Amanda e povestea unei drame tăcute.

După ce mama Amandei e ucisă într-un atac terorist, lui David, fratele Amandei, îi revine rolul și responsabilitatea de a avea grijă de fetița de doar șapte ani. La numai 24 de ani, David e forțat să îmbrace mult mai repede decât și-ar fi imaginat haina unui părinte surogat, forțat de împrejurări și fără experiența de a ști realmente ce să facă în noua ipostază.

Ce frapează la Amanda este – paradoxal – cât de mult nu mizează pe varianta facilă a traumei foarte rapid vizibile sau pe dezbaterea politică a atentatului de natură teroristă. Poate te-aștepți să vezi chin, suferință explicită și trauma care se instalează încetul cu încetul. Ai, în schimb, de-a face cu supraviețuirea – pe cât de bine se poate – a celor care trebuie să se confrunte cu viața de după un eveniment șocant. Pentru că viața merge înainte.

”Elvis has left the building”. O să-nțelegeți care-i contextul acestei replici, care funcționează ca cea mai frumoasă declarație cinematografică a rezilienței – dacă mergeți să vedeți Amanda.

Tuca & Bertie (Netflix, 2019 –)

Cele mai grele lucruri se spun mereu cel mai bine prin intermediul personajelor animate.

A știut-o foarte bine BoJack Horseman. O știe și serialul „înrudit” cu acesta, Tuca & Bertie. Creatorul primului e producătorul celui de-al doilea. Dar, dacă vă așteptați să vedeți o copie a poveștilor din BoJack, trebuie să știți că n-o să primiți o „ciorbă reîncălzită”, deși stilul de animație e același (kudos to Lisa Hanawalt!) și universul pare deseori comun.

Tuca și Bertie sunt două prietene – și vecine – cum nu s-ar putea mai diferite. Tuca e extrovertită, explozivă, agitată, dezordonată. Bertie e deseori anxioasă, sensibilă, temătoare. De-a lungul primul sezon, prietenia lor e pusă la încercare – tocmai prin diferențele greu de reconciliat –, la fel și relațiile – fie ele de cuplu, de putere la locul de muncă, de familie.

De multe ori, Tuca & Bertie duce anumite situații până la absurd; de alte ori îi ia puțin până-și găsește ritmul. De tot atâtea ori, te face să te recunoști – în cele mai neașteptate alegorii, în animale antropomorfe și în situații al căror realism e improbabil și totuși atât de familiar.

Easy (Netflix, 2016 –)

Easy e orice, numai ușor nu. Pentru că niciodată nu e ușor să menții relații, să păstrezi exact acel punct perfect de intersecție între rutina unui cuplu și pasiunea (re)descoperirii continue.

Easy, recent ajuns la al treilea sezon, e o antologie de episoade care explorează relațiile umane, intime, sexualitatea, prin fel de fel de situații dificile, care implică mici secrete, trădări, adevăruri ascunse de partener, lucruri care erodează încetul cu încetul un cuplu, o familie, mai multe vieți deja legate într-un fel sau altul.

O fată care se îndrăgostește de o vegetariană hippie și încearcă să fie ce nu e, doar de dragul partenerei. O soție și o viitoare mamă care se simte captivă în viața de familie și e tentată de relația ei din adolescență. O femeie de carieră care are nevoie de mai multă pasiune de la soțul ei dedicat, care a renunțat la job ca să stea acasă cu copiii.  

Structura serialului e ingenioasă: deși pare, inițial, că ai de-a face cu povești one time, pe parcursul următoarelor sezoane te reîntâlnești cu personajele și le vezi evoluția, piedicile, problemele – în încercarea de a găsi modalități prin care să-și împace contradicțiile.

***

Citește și restul materialelor din această serie:

Foto slider homepage: Time Magazine

Foto featured imageThibault Penin pe Unsplash

Ți-ar plăcea și...

Nu sunt comentarii

    Lasă un comentariu