Prevestitor

5 povestitori excepţionali şi lecţiile lor. The Power of Storytelling, ediţia a 7-a

E deja al patrulea an consecutiv când merg la Conferinţa The Power of Storytelling, organizată de echipa Decât o Revistă. De fiecare dată, m-am întors de la evenimentul ăsta cu un amestec de stări. Fără să fie genul de conferinţă de la care poţi să spui că vii cu top 10 lucruri pe care să le pui în aplicare de mâine (lecţiile-s mai subtile de-atât, după părerea mea), oamenii care vin în faţa ta te învaţă direct prin punerea la lucru a poveştilor pe scenă.

De-atâtea ori am zis, la final de conferinţă, că îmi fac curaj şi mă (re)apuc de scris, în atâţia ani mi-am zis în acelaşi timp că atâtea poveşti aşteaptă să fie spuse şi tot de-atâtea ori m-am simţit învinsă, tocmai pentru că vedeam atâţia povestitori extrem de buni, încât mă uitam la mine şi-mi spuneam automat că n-am cum să sper vreodată să am o voce a mea în lumea asta.

Nu că de data asta n-aş fi trecut prin exact aceleaşi scenarii, întrebări şi angoase, dar a învins dorinţa de a păstra cu mine măcar puţin din poveştile a 5 speakeri care mi-au plăcut şi pe care merită să îi urmărim în continuare.

#1. Finbarr O’Reilly

Fotograf şi scriitor, câştigător al unuia dintre cele mai prestigioase premii din lumea fotografiei (World Press Photo of the Year, 2006), Finbarr a povestit despre experienţa lui de a sta faţă în faţă cu o lume despre care ştim că există, dar pe care nu o mai vedem cu adevărat: războiul, sărăcia, boala. Nu ne-a prezentat toate astea aşa cum mai făcuseră şi alţii înaintea lui până la urmă, ci s-a legat mult de forţa incredibilă a oamenilor din zone ca Africa sau Israel, de exemplu. Prin fotografiile lui, surprinde rezilienţa şi micile poveşti care vorbesc despre marile tragedii, fără să le arate în mod explicit.

Sursă: www.finbarr-oreilly.com. Fotografie câştigătoare World Press Photo of the Year, 2006

 

Unul dintre lucrurile cu care am rămas din poveştile lui este cum a decis să surprindă efectele îmbolnăvirilor masive de SIDA de pe continentul african. O serie de fotografii extrem de emoţionante arată modul în care bunicii au grijă de nepoţii lor. De ce? Pentru că această apropiere între generaţii nu este doar o legătură normală şi fericită, ci este forţată de fapt de dispariţia părinţilor, răpuşi de boală. Lipsa lor din acele fotografii e tragedia.

Bineînţeles că n-ai cum să rămâi indiferent dacă ai fost martor la tot ce a fost martor Finbarr O’Reilly. Aşa că şi el a avut criza lui de sens. Cu ce ajută el de fapt oamenii pe care i-a fotografiat? S-a schimbat ceva realmente în zonele pe care le-a arătat publicului larg? Ce drept are el să pătrundă în momente atât de intime şi uneori devastatoare (s-a frământat foarte mult cum să fotografieze moartea fără să depersonalizeze, să rănească sau să ia demnitatea cuiva)? În cartea lansată recent împreună cu Thomas James Brennan (fost luptător de război), Shooting Ghosts, încearcă să îşi dea seama cum te poţi întoarce la viaţa şi identitatea ta după ce ai văzut atâtea. După ce te îndoieşti de tot şi de toate, speri ca povestea pe care o spui să te-ajute măcar puţin să-ţi ordonezi în minte ce s-a întâmplat şi pentru ce s-a întâmplat.

Pe F. O’Reilly şi fotografiile lui extrem de umane le puteţi urmări în voie pe Instagram, iar cartea lui a fost adusă şi la noi (momentan, e disponibilă doar în limba engleză).

#2. Valeriu Nicolae

Cred că umorul (bun) într-o poveste este ceva foarte dificil de obţinut. Mai ales dacă povestea e, de fapt, cât se poate de serioasă, iar cauza una destul de disputată.

De aceea, Valeriu Nicolae a fost o surpriză pentru mine. Activist pentru drepturile rromilor (are un CV mult mai amplu şi impresionant asupra căruia nu mă voi opri aici, însă), el însuşi de etnie rromă, Valeriu a povestit despre ce a însemnat pentru el să crească printre etichete şi multe „Trebuie să te obişnuieşti cu eşecul” aruncate.

Sursă: Facebook The Power of Storytelling

 

De la mici episoade nevinovate în care primele lui prietene descopereau că face parte dintr-o familie de rromi la cum a fost să constate că a ajuns în nişte cercuri în care diferenţele de status între el şi ceilalţi i se păreau de neacoperit şi până la cum e realitatea dură a ghetourilor, Valeriu Nicolae ne-a purtat prin toate cu un soi de forţă şi energie de a nu lăsa lucrurile aşa. De a nu crede în toate obstacolele pe care i le-au pus ceilalţi de-a lungul timpului. De aceea, azi încearcă să facă lumea puţin mai bună pentru nişte copii rromi pe care îi învaţă să creadă că şi ei pot fi cine vor ei să fie.

#3. Murray Nossel şi Paul Browde

Momentul ăsta a fost total neaşteptat pentru mine. Sigur, s-au mai întâmplat şi-n trecut momente surprinzătoare şi diferite la The Power of Storytelling (de exemplu, când solistul The Decemberists a cântat pe scenă şi şi-a spus povestea rememorând chiar piese compuse pe când era doar un puşti), dar performance-ul pe care l-au oferit Murray Nossel şi Paul Browde a depăşit ce-mi imaginam că pot vedea la o conferinţă de la noi.

E greu de definit ce-a fost. Parte piesă de teatru, parte improvizaţie, parte confesiune, Two Men Talking, pentru că despre asta este vorba, e o călătorie prin vieţile celor doi şi o poveste despre cum au devenit prieteni.

Murray Nossel este un regizor multipremiat, interesat de cum te ajută să te vindeci faptul că-ţi spui povestea. Împreună cu Paul, a fondat Narativ, o companie prin care care încearcă să ajute cât mai muţi oameni să-şi găsească şi să-şi spună povestea. Paul Browde are o formare în psihiatrie şi un stigmat cu care a reuşit, după mult timp să facă pace: este seropozitiv. Identităţile celor doi sunt marcate şi de o altă etichetă de marginal: amândoi sunt gay şi fiecare a trecut prin conflictele şi împăcările lui cu această realitate.

Sursă: Vimeo

 

Pe lângă performance-ul lor, despre care – cred că nu mă înşel când spun asta – a cutremurat mulţi oameni din sală, au mai avut un discurs în care au arătat puţin din procesul pe care îl folosesc ei ca să scoată la lumină poveştile celor cu care lucrează. Aşadar, la ce să ne uităm:

  • Identifică obstacolele şi fă pace cu ele

Motivele pentru care nu ne spunem povestea sunt multe, cel pe care s-a insistat (în întreaga conferinţă, aş putea spune) este teama că noi nu avem ceva interesant de spus, că povestea noastră e banală. Indiferent despre ce obstacol este vorba, Nossel şi Browde ne-au spus că e important să ne eliberăm de ele ca să începem să ascultăm, să ne conectăm şi să spunem povestea – a noastră sau a celor din jur.

  • Adu-ţi aminte de moştenirea ta

Totul porneşte de la ceea ce am moştenit, aşa că ei ne propun să ne aducem aminte de cei care ne-au făcut cine suntem astăzi, de micile momente care au contribuit la formarea noastră.

  • Răspunde la întrebarea „Ce s-a întâmplat?”

Cea mai puternică întrebare pe care o putem pune şi la care putem răspunde. Nimeni nu poate contrazice ceea ce ni s-a întâmplat; nu dăm şansa unor replici, contra-argumente sau opinii diferite. Este doar despre ce ni s-a întâmplat nouă şi atât.

  • Găseşte-ţi finalul

Un alt lucru pe care l-au punctat este că trebuie să ştim de la început încotro ne ducem, unde se va sfârşi povestea noastră, către ce ne îndreptăm. Aş adăuga eu – ce vrem să spunem cu povestea asta, de fapt.

În cadrul Narativ, Murray şi Paul ţin inclusiv seminarii online – pentru oricine vrea să devină povestitor, inclusiv pentru companii.

#4. Jacqui Banaszynski

Jacqui e veterană la The Power of Storytelling. Pentru cine nu o ştie, Jaccqui a lucrat ca reporter pentru mai bine de 30 de ani, a predat jurnalism la Universitatea din Missouri şi a fost premiată cu Pulitzer pentru poveştile ei.

Sursă: Missouri School of Journalism

Am admirat mereu un lucru la ea: se vede cât de hotărâtă a fost mereu să scrie şi cât de multă dârzenie pune în a-i învăţa şi pe ceilalţi să scrie. „You gotta do the work” e de cele mai multe ori cel mai greu lucru pe care trebuie să-l faci chiar şi-atunci când e greu să mai crezi în asta.

Şi de data asta, a dat multe teme de gândire şi posibile soluţii atunci când te întrebi cum să găseşti următoarea poveste:

  • Scrie despre un obiect care înseamnă ceva pentru tine, indiferent despre ce e vorba. Evident, o să-ţi dai seama că nu este vorba doar despre un obiect fizic şi-atât, pentru că el vorbeşte despre mult mai multe lucruri din viaţa ta: o relaţie pierdută, un regret sau cineva foarte drag.
  • Scrie despre un moment din viaţa ta la care te-ai întoarce, despre care crezi că e cumva definitoriu pentru tine şi că ar fi putut să-ţi schimbe viaţa, dacă se întâmpla diferit.
  • Gândeşte-te la ce ar putea să fie extrem de important mâine sau peste un an sau peste zece şi care se întâmplă chiar azi.

Pentru curajoşi, Jacqui e deschisă să citească poveştile voastre dacă le trimiteţi la redacţia Decât o Revistă în următoarea lună, cât încă e în România.

#5. Thomas French

Thomas French ne-a trecut şi el prin toate stările. Ne-a povestit despre o iubire la 13 ani, împerecherea unor tigri pe cale de dispariţie şi o crimă violentă. Toate în decurs de câteva minute în care-am râs în hohote şi-apoi ne-am întrebat cum de e posibil să se întâmple lucruri atât de nedrepte în jurul nostru.

Thomas a fost dovada vie a modului în care se construieşte o poveste. Nici măcar nu e nevoie să inventezi, viaţa are destul de multe poveşti pe care le putem observa şi pune pe hârtie. Ne-a demonstrat importanţa poveştilor: voiam să ştim ce se întâmplă în continuare, cum se rezolvă lucrurile. În momentul în care nu ne mai pasă ce se întâmplă mai departe, suntem gata să murim.

Abia aştept să-i citesc cea mai recentă carte (tradusă şi la noi), Juniper, scrisă împreună cu soţia lui, despre naşterea prematură a fiicei lor.

Sursă: www.npr.org

***

Şi cu asta, Thomas French a încheiat încă o ediţie a PoS, în care-am râs, am plâns, ne-am gândit la propriile noastre poveşti şi, poate, am plecat măcar puţin mai hotărâţi să le spunem cu voce tare.

Ilustrație slider:  © Ioana Șopov și Rareș Cinteză

Featured Image: © Cătălin Georgescu și Romina Banu (Facebook The Power of Storytelling)

Ți-ar plăcea și...

Nu sunt comentarii

    Lasă un comentariu