Cinevacinema

Câteva seriale (mai mult sau mai puțin populare) pe care le-am descoperit în 2017

via GIPHY

În 2017 m-am uitat la seriale (și mini-serii TV) ca apucata.

Hmm, să reiau: în 2017, am descoperit seriale după care nu m-am mai putut uita la nimic o perioadă, am continuat cu sezoanele unor seriale până la apariția cărora am numărat ca la Revelion și am dat și peste niște seriale-experiment nu foarte populare, aș spune, dar despre care cred că provoacă limitele genului și poate doar ăsta e un merit în sine.

Evident, am făcut bingeing între HBO și Netflix și le organizez ca atare – ca să știți de unde le luați, dar și ca să-mi dau seama pe unde mi se duc orele și zilele mai mult (și apropo, dacă sunteți masochiști și vreți să vă speriați vedeți cam cât timp din viață v-ați petrecut uitându-vă la seriale, există și o aplicație care monitorizează asta și nu numai – TV Time).

Lista de mai jos nu e neapărat un top al preferințelor și n-are vreo ordine anume în afară de cea alfabetică. Exclud din start serialele deja extrem de populare (n-are rost să recomand vreun Game of Thrones, Stranger Things sau mai știu eu ce alte producții ultracunoscute) și sper să găsiți măcar un titlu de serial nou pe care să-l încercați.

La categoria Mențiuni, las alte câteva seriale despre care n-am vrut să mai scriu pe larg, pentru că fie sunt ceva mai vechi, fie sunt convinsă că cel puțin v-au trecut pe la urechi și nu mai au nevoie de prea multe introduceri și prezentări.

Play!

HBO

Animals

Nu-mi aduc aminte exact cum am dat peste acest serial. La cum mă știu, probabil că era o sâmbătă dimineața (12:00 – 13:00), voiam să mâncăm mic-dejunul (un late brunch, cu indulgență) și n-aveam la ce să ne uităm. Am zis „ia deschide și tu HBO-ul și hai s-alegem repede ceva. Să nu dureze mult și să nu fie chiar Hannibal”.

Hmm, un serial cu și despre animale vorbitoare (o să vedeți că sunt mai multe pe lista asta, le-aș face o categorie specială în viața mea). O animație care are chiar un aer intenționat de „nefinisat” (animalelor nu li se mișcă gurile în timp ce vorbesc, de exemplu), în care numele personajelor principale sunt, episod de episod, Phil și Mike (după numele regizorilor). Suficient de ciudat. Sold!

Animals are două sezoane până acum. E, paradoxal sau nu prea, un serial foarte uman în care animale de tot felul (șoareci, pisici, porumbei, fluturi, câini etc.) vorbesc, își fac probleme, fac tot felul de tâmpenii și au un umor care stă bine pe picioare în propriul lor univers. La început, pare că în fiecare episod ai de-a face cu câte o poveste complet separată, dar lucrurile se leagă pe parcurs, iar în plan secund urmărești și o poveste din seria celor cu crime și înscenări, pusă acolo probabil cu subînțeles: oamenii sunt capabili de mai mult rău decât animalele.

Animals e un fel de flori de mucegai al serialelor, dacă vreți. Sunt și scene à la celebrele South Park și Family Guy (sau, mai nou, Rick and Morty) în materie de lucruri care i-ar putea îngrețoșa pe cei mai sensibili, dar atât timp cât nu-s gratuite, nu mi se par de lepădat (dovadă că încă mănânc când mă uit la el).

Bonus: cel mai mult mi-a plăcut până acum episodul 7 din sezonul 1 („Flies”) – povestea unor muște care trăiesc într-o zi cât noi toți într-o viață. Literalmente.

Room 104

Cred că am uitat să vă spun despre una dintre obsesiile mele. Se numește „frații Duplass” și, chiar dacă n-or fi ei nici la fel de populari ca frații Coen și nici la fel de extravaganți ca frații Wachowski (mai nou… surorile), sunt preferații mei pentru că încearcă mereu lucruri diferite. Pentru că la ei am auzit de mumblecore, pentru că sunt producători și regizori și actori dacă vor, pentru că finanțează mereu tot felul de proiecte ieșite din comun și pentru că au curaj (apropo, sunt și printre producătorii executivi ai mai sus menționatului Animals).

Cu Room 104 au mai plusat la categoria curaj, după părerea mea – un serial în care niciun episod nu are vreo altă legătură cu următorul în afară de faptul că acțiunea se petrece mereu în același loc: camera 104 a unui hotel.

Desigur, vă spun din start: nu toate episoadele sunt la fel de valoroase, interesante sau spectaculoase. Room 104 nu e vreun blockbuster de care să nu poți să te mai saturi.

Dar încearcă ceva nou cu fiecare episod. De exemplu, episodul 6 din sezonul 1 („Voyeurs”) e în întregime mișcare, balet și dans contemporan.

Nu m-aș mira ca HBO să-l anuleze curând – nu știu cât de popular e și n-ar fi prima data când una dintre producțiile Jay și Mark Duplass ar fi anulate pe acest motiv –, dar chiar și-așa, Room 104 rămâne un experiment de văzut (măcar pe sărite).

The Leftovers

Eu nu pot să scriu sau să zic în general prea multe despre The Leftovers. Doar că e primul serial pe care îl recomand tuturor și că, dacă nu-ți place la nebunie începând cu al treilea episod, n-are rost, poți să-l lași.

Problema mea cu anumite seriale e că nu știu când să se oprească. The Leftovers s-a încheiat perfect, după (doar) trei sezoane pline de întrebări: ce faci când oamenii dragi ție dispar fără explicație? Cum te împaci cu asta? Apelezi la credință? O iei razna? Ce alte vicii, subterfugii și soluții găsești, ca să rămâi sănătos?

V-am zis, nu știu să vorbesc despre The Leftovers. Dar ia ascultați aici o reinterpretare superbă de pe coloana sonoră.

Togetherness

Acum că v-am spus despre obsesia mea pentru frații Duplass, mă simt mult mai bine. Și pot să vă spun direct că Togetherness se înscrie tot aici – e regizat de cei doi și, bonus, Mark mai și joacă în el.

Să fiu cinstită de la început: serialul a fost anulat după doar două sezoane, dar era promițător și nu-nțeleg în continuare cum au judecat legile popularității în privința lui. Togetherness se concentrează pe patru personaje principale: un cuplu la maturitate, căsătorit deja de ceva timp, la care începe să se instaleze rutina și un alt cuplu în tatonare, în care diferențele par ca de la cer la pământ.

E un serial despre relații, cum le pierzi, cum le păstrezi, cum faci pace cu ele așa cum sunt.

Bonus: o piesă mișto de pe final de sezon 1.

Mențiuni: Big Little Lies (măcar pentru soundtrack, dacă nu pentru numele actorilor sau povestea în sine), The Handmaid’s Tale (mi se pare pe atât de bun pe cât se spune și pe cât de mult e lăudat, deși n-am ajuns până acum la cartea după care e făcut), Westworld (cu o premisă atât de faină, mi-e teamă să nu și se piardă).

 

Netflix

3%

Pe măsură ce înșir serialele, îmi dau seama că începe să-mi placă din ce în ce mai mult o zonă la care nu mă așteptam: distopiile, respectiv serialele cu un pronunțat accent de science-fiction. Culmea, pentru că nici nu sunt o cititoare de SF-uri în general.

3% e o distopie care vine tocmai de la Netflix Brazilia și care m-a cucerit. Are doar un sezon până în acest moment și este despre o lume în care, printr-un fel de jocuri sadice (și care nu sunt accesibile oricui), ai ocazia să ajungi printre cei 3% aleși: să duci o viață superioară, departe de mizeria, sărăcia și lupta pentru supraviețuire a celor care rămân în urmă.

Trecerea de partea celor 3% presupune, însă, și un sacrificiu extrem, pe care vă las să-l descoperiți singuri. Serialul e un fel de Hunger Games done right și cu mult mai multe implicații, în care apar și disidenți și în care nimeni nu e cine pare.

Sursă foto: www.indiewire.com

Alias Grace

Pentru fanii The Handmaid’s Tale și Margaret Atwood, Alias Grace e încă o adaptare TV a unuia dintre romanele scriitoarei canadiene.

Acțiunea e, în parte, bazată pe o serie de fapte reale și, în parte, o poveste care s-ar putea încadra în categoria crime & mistery. În doar șase episoade pe care cred că le-am terminat în două zile, Alias Grace te face să te întrebi dacă Grace chiar e vinovată sau nu de moartea moșierului pentru care a muncit și a servitoarei lui fidele.

Bonus: o anumită scenă din final (no spoilers) n-are cum să nu-ți dea fiori și jur că ceva foarte simplu construit te sperie mai tare decât toate filmele horror la un loc.

Sursă foto: www.vulture.com

BoJack Horseman

Aaah, BoJack. N-am loc să înșir despre câte e serialul ăsta: depresie, sens, relații, superficialitatea Hollywood-ului, familie, prietenie. E despre toate subiectele mari care merită atenție și care merită să fie tratate într-un serial atât de subtil, sensibil (fără să fie o clipă cheesy), ironic și amar pe cât e animația asta care poate să pară atât de stupidă la prima vedere, dacă-i citești doar synopsis-ul.

Nu e deloc. E unul dintre cele mai bune seriale de pe lista asta. Și cred că a dat deja unele dintre cele mai bune momente de televiziune de până acum:

  • episodul 4 din sezonul 3 („Fish Out of Water”) – construit în întregime fără vorbe (nu simți deloc) și cu piesa asta minunată în final.

  • episodul 9 din sezonul 4 („Ruthie”) – în care răspunsul la întrebarea „ce faci când simți că nu mai poți?” e că îți imaginezi stră-stră-nepoata povestind despre tine în fața clasei. Și, dacă ea povestește prin ce ai trecut, înseamnă că ai găsit o modalitate prin care toate s-au rezolvat într-un final.

via GIPHY

The Good Place

Știu că am tendința de a-mi alege, în general, drame, indiferent că e vorba despre filme, seriale, cărți și ce mai vreți voi.

Cu The Good Place am spart blestemul, pentru că am dat peste una dintre cele mai faine comedii ale anului (pe căutatelea pe Google după părerile criticilor, nu doar ale mele). Nu m-aș fi așteptat în veci ca un serial despre cum o femeie ajunge accidental în rai în loc de iad să-mi provoace reprize incontrolabile de râs.

E un talent și să joci (și să faci) comedie, așa că trebuie să zic că acest talent există din plin în serialul ăsta. Are și răsturnări de situație, dar sunt chiar bune și neașteptate.

Bonus (pentru cei care l-au văzut deja): don’t you just looove Janet? E unul dintre personajele mele preferate.

via GIPHY

The OA

Încă nu-s convinsă că știu ce-am văzut.

Știu sigur doar că m-am apucat de serial după ce am văzut-o ca regizor și în distribuție pe Brit Marling, pe care o reținusem din Another Earth (unul dintre cele mai ciudate filme peste care am dat de-a lungul timpului).

Și The OA ar putea fi unul dintre cele mai ciudate seriale pe care le-am văzut. Este povestea unei tinere inițial oarbe, care dispare pentru câțiva ani, și revine apoi complet vindecată și cu ceea ce par a fi niște puteri speciale.

Ce s-a întâmplat cu ea în tot acest timp? Unde a fost? Cum s-a întors? Toate răspunsurile sunt puse într-un fel de scenariu fantasy de tip „a fost sau n-a fost”, o credem sau n-o credem. Vedem în sezonul doi, cel mai probabil, care apare anul acesta.

Bonus: așa, de dragul unor mici trivia moments, am aflat cu ocazia asta și că mișcările (vedeți voi care, dacă nu v-ați uitat deja la serial) din The OA sunt create chiar de coregraful care lucrează și pentru Sia.

Sursă foto: www.inverse.com

The Sinner

Nu pot să zic că mi-a plăcut vreodată în mod special Jessica Biel. Pentru rolul din The Sinner, e nominalizată la Golden Globes anul acesta.

Nu știu dacă pot să zic „și cu asta am spus tot”, dar mini-seria m-a ținut până la capăt. E povestea unei tinere mame care comite o crimă într-o ieșire inexplicaibilă și aparent fără motiv. Ajutată de un detectiv, reușește să descopere ce s-a întâmplat, de fapt.

Poate un pic previzibil – și cu un final care putea să fie la fel de bine penultimul episod –, dar dacă aveți chef de ceva nici prea prea, nici foarte foarte, The Sinner s-ar putea să vă prindă.

Sursă foto: www.who.com.au

 

Mențiuni: 13 Reasons Why (cu toate controversele cu tot), Better Call Saul (fanii Breaking Bad înțeleg din plin), Black Mirror (mai are nevoie oare de recomandări? În ce mă privește, rămân fanul primelor două sezoane în mod special), The Affair (perspectiva face serialul ăsta să fie zdrobitor).

În 2018, stau cu ochii și pe:

Dacă aveți și alte titluri sau recomandări de seriale care v-au plăcut, le primesc bucuroasă în comentarii sau unde vreți voi să mi le transmiteți.

Happy bingeing și-n 2018!

Foto slider: Pablo García Saldaña pe unsplash.com

Ți-ar plăcea și...

Nu sunt comentarii

    Lasă un comentariu