Umblet

Relația mea cu vacanțele în afară. Ce-am făcut prin Muntenegru și Serbia

N-am fost niciodată #thetravelgirl. Când toate fetele din jurul meu listau „călătoriile” printre hobby-urile lor, eu cred că abia ce ajunsesem prin Bulgaria, la balul de final de liceu. Și chiar și-acolo, cu chiu, cu vai, pentru că tot ce implica mers cu autocarul sau mașina pentru mai mult de câteva zeci de minute în continuu însemna pentru mine un șir de chinuri și încercări de a-mi ține stomacul în frâu.

Am avut dintotdeauna rău de mașină: de brăduții odioși atârnați pe te-miri-unde și de la amețeala pe care o simțeam dacă nu mă uitam mereu doar înainte. Am fost printre acei copii pretențioși, pe care „trebuie să îi lași în față” ca să reziste la drum lung. Așa am ratat mare parte din glumele și taberele care se făceau spontan „în spate”, acolo unde părea să fie cu adevărat distracția. Dar tot asta a fost prilej să știu o colecție impresionantă de leacuri băbești și metode prin care să-ncerci să-ți păcălești organismul să creadă că ești în patul tău de-acasă; fiecare cu limitele ei, bineînțeles.

Aș vrea să dau vina doar pe asta ca motiv principal pentru care, față de alți oameni de vârsta mea, pot să zic că n-am văzut prea mult din lumea asta până acum (legat de avion, m-am deșteptat tot relativ târziu). Dar știu foarte bine că mai sunt și altele: vreo reținere dobândită pe undeva prin copilărie sau o lipsă de curiozitate pentru care m-am autoflagelat mult timp. Adică, ce? Eu de ce nu am o țară preferată? De ce nu aș ști să răspund la întrebarea „în ce oraș te-ai muta și mâine, dacă ar fi să alegi”? Poate-o doză ceva mai mare de confort și incapacitatea de a-mi alege inteligent vacanțele de una singură (să nu mă pui în ruptul capului să caut oferte, să cântăresc variante și să iau decizii din astea… administrative) m-au făcut să fiu late bloomer la capitolul ăsta.

Dar toate se rezolvă când, de câțiva ani, ajungi să-ți faci vacanțele împreună cu alți 10 oameni, dintre care trebuie să se găsească (și se găsește) cineva care să ia inițiativa. Ce ușurare pentru mine! Și prilej să recuperez rapid atât din distracția de care n-am avut parte neapărat prin liceu (bine, și din surprizele, tensiunea, nealinierile de preferințe care vin la pachet odată cu… ei bine, mulți oameni diferiți de tine), dar și să văd cum încep să se contureze impresii, peripeții și, în sfârșit, experiențe personale în legătură cu treburile-astea complicate care se numesc „vacanțe în altă țară”.

Foto pe film: Vlad Ghinea

 

Așa am ajuns anul ăsta, la început de august și, foarte important, în sezon cu temperaturi de 40+ grade, în Muntenegru și, în drum spre și dinspre țara asta, prin Serbia.

Foto pe film: Alin Boeru

 

Și uite doar puțin din ce-am învățat, ce-am văzut și cum am petrecut.

  • Drumul până în Muntenegru e, într-adevăr, spectaculos

Da, noi avem oricum o înclinație spre vacanțele cu mașina, pentru că… rooooaaaad trip. Dar și pentru că, așa cum a avut grijă să confirme și acest drum, sunt mult mai multe lucruri interesante care ți se pot întâmpla așa: să te bage aplicația de hărți offline pe unde n-a călcat picior de om, să arate tot ea trei drumuri diferite pentru fiecare mașină, să folosești walkie talkie-urile pe glume și miștouri și să rămâi fără baterie când ți-e lumea mai dragă. Înțelegeți ideea.

În afară de peripețiile obișnuite, drumul până-n Muntenegru a confirmat toate poveștile pe care le mai auzisem sau citisem înainte. Canionul Tara îți dă un gol în stomac (deși sunt oameni care se dau cu tiroliana peste el), iar alăturarea de munte-mare-munte-mare arată bine, privită de sus și de departe.

Și puncte bonus pentru mine – că nu mi-a fost rău la dus, deși la întors serpentinele au avut grijă să se răzbune. Uite o mostră de drum.

  • Muntenegru nu-i neapărat pentru cei care-și doresc plaje superbe și lenevit la soare toată ziua

Depinde mult cu ce așteptări mergi în Muntenegru. Dacă ești genul care vrea doar să zacă toată ziua pe-o plajă și se întâmplă să ai ca termen de comparație o… Grecia, să zicem, s-ar putea ca Muntenegru să te dezamăgească puțin. Plajele nu sunt la fel de spectaculoase, curate sau mari. TripAdvisor-ul ne-a recomandat numai obiective turistice îndoielnice. Lacul Skadar nu ne-a impresionat, iar una dintre plajele lor de nisip ultra-lăudate avea o apă tulbure, de-o culoare greu de identificat (lucru care s-a cam aplicat pe la toate plajele pe care le-am încercat – și n-au fost chiar puține).

Noi am stat în Dobrota, un orășel de lângă Kotor, ambele situate fix în golf. Noroc că, după multe încercări eșuate, am dat din întâmplare peste o plajă privată, mai puțin cunoscută și care-a mai spălat „rușinea” (a noastră, că nu pricepeam deloc cum și ce să mai alegem). Bajova Kula e un loc micuț, cochet, curat și liniștit. Unde mai pui că mai ești și servit pe plajă dacă vrei (#aroganțe), iar restaurantul lor are o mâncare extrem de gustoasă.

Kotor
Foto: Alin Boeru

Dobrota
Foto: Alin Boeru

  • Muntenegrenii și sârbii au o problemă cu unitul meselor în oraș

Într-o notă mai amuzantă, tot TripAdvisor-ul ne-a adus cele mai variate experiențe culinare. Și nu numai. Pentru că, dincolo de mâncare, am observat un obicei neobișnuit în barurile și restaurantele pe unde-am fost: expresia perplexă a chelnerilor când le spuneam că suntem mulți. Reacția imediată era un dat puternic din cap a „nuuu, nu avem atâtea locuri libere”, pentru ca apoi să le dai tot tu soluția: „Dar știți, vedem o masă acolo și o masă în partea cealaltă. Nu putem să le unim cumva?” sau „Nu putem totuși să stăm la masa asta și să mai aducem două scaune?”.

Unii se uitau absolut ușurați pentru inteligența rară de care tocmai dădusei dovadă, dar alții nu permiteau în ruptul capului să faci asta, deși mesele puteau să fie – nu exagerez – la un metru distanță una de cealaltă. N-am înțeles comportamentul, am plecat val-vârtej din mai multe locuri din cauza asta. Ghinion!, o să spun. Asta pentru că nu-mi plac generalizările și nu aș vrea neapărat să spun că muntenegrenii și sârbii nu-s chiar cei mai ospitalieri oameni din lumea asta.

Un plus pentru Caffe del Mare (Dobrota), Caffe Pizzeria Djardin (Perast) și Mala Kuca (Belgrad).

  • Cel mai distractiv lucru pe care l-am făcut în Muntenegru a fost un tur cu barca cu motor

Am mai fost cu vaporul și, întâmplător, răul meu de mașină nu se-aplică și în cazul ăsta. Dar ce-a urmat a fost o cursă care-a durat vreo trei ore dus-întors, în care mi-am simțit ficatul în gât. Regula de aur: cu cât țipai mai tare, cu-atât „luntrașul” bărcii accelera mai tare, valurile se izbeau și ele mai puternic, iar, dacă aveai norocul să stai în față (ca mine), te mirai cum de nu se strigă încă „om la apă” și te alegeai cu două zile de dureri și febră musculară.

Vedere din barcă
Foto: Alin Boeru

În orice caz, toată experiența a meritat din plin: am înotat în Peștera Albastră și-am descoperit unul dintre cele mai micuțe orășele ale Muntenegrului, Perast, care-ți lasă de fapt un sentiment de sătuc prietenos și liniștit.

Perast Foto: Alin Boeru

  • Cel mai distractiv lucru la care am sperat în Serbia a fost un tur ghidat

Sunt fan tururi ghidate în locuri pe care abia le descopăr (chiar și-n București îmi place să merg la tururi, nici după atâta timp de stat aici nu mi se pare că știu tot ce-i de știut despre orașul ăsta). Vreau mereu să cred că măcar rămân cu niște lucruri despre ce-am văzut și nu merg doar gură-cască-nu-știu-exact-la-ce-mă-uit, așa că și-n Serbia ne-am înscris la unul.

Am avut noroc de câteva tururi destul de interactive până acum, așa că turul din Belgrad n-a avut chiar energia și informațiile pe care le-am sperat. Am rămas cu prea puține: că centrul lor vechi (adică Strada Skadarska) are cele mai multe restaurante cu mâncare tradițională, că dansul lor e-un fel de sârbă autohtonă dar nu prea, că bucătăria locală nu favorizează deloc vegetarienii (e plină de carne tocată pregătită-n fel și chip).

Una peste alta, n-am avut prea mult timp petrecut prin Serbia, așa că poate n-am văzut sau făcut tot ce era cu-adevărat interesant pe-aici, dar Belgrad mi-a lăsat impresia unui București comunist și chiar destul de trist pe alocuri.

Foto pe film: Alin Boeru

Defileul Dunării, Serbia
Foto: Alin Boeru

***

Acum serios, atât timp cât am multe lucruri memorabile dintr-o vacanță petrecută la 40 de grade (și scriu despre ea de la puțin peste 10), aș zice că a fost chiar bine per total. ?

Foto: Alin Boeru

Ți-ar plăcea și...

1 Comentariu

  • Reply
    Cu vanul în insulele din Grecia. Vacanță în Kefalonia – alexandrisme
    20/09/2018 at 10:28

    […] Anul trecut mă plângeam că plajele din Muntenegru, după ce le-ai văzut pe cele din Grecia, nu ți se par la fel de spectaculoase: nici marea nu mai e mare, nici culorile nu mai sunt aceleași, nici plajele nu mai sunt la fel de curate, nici apa la fel de limpede – odată ce ai apucat să bifezi târmuri grecești. […]

Leave a Reply to Cu vanul în insulele din Grecia. Vacanță în Kefalonia – alexandrisme Anulează comentariu