Umblet

Cu vanul în insulele din Grecia. Vacanță în Kefalonia

După ce-am fost bombardați, pe rând, de știri despre: incendii, cutremure, virusul West Nile și invazia de țânțari (zău că mai agasante au fost viespile), o grevă generală la feriboturi, te-ntrebi (deși niciodată nu e bine să pui întrebarea asta cu voce tare) – ce poate să mai meargă rău în Grecia fix în perioada în care te pregătești și tu de vacanță?

Mai ales că anul ăsta, după dezbateri seculare care au durat zile la rând (sic!), am ales să mergem în grup cu o mașină 8+1, pe care, evident, nimeni nu o mai condusese până atunci. Deci premisa pentru vacanță cel puțin memorabilă exista.

Altfel, am trăit un fel de „mă-ntorc la tine iar și iar, Grecie-albastră” – pentru că eram deja a doua oară în formulă extinsă aici. Doar că, de data asta, după o Lefkada minunată, am ales să ne desprindem hotărâtor de țărm și să mergem în Kefalonia, cea mai mare insulă ionică a Greciei.

Zis și făcut – cu o cazare ce ne aștepta în Sami (un oraș-port destul de micuț), muuulte ore petrecute pe drum și vreo șase zile la dispoziție să explorăm împrejurimile, am ajuns teferi și nevătămați la destinație.

Sami

Vedere de la cazarea din Sami

Și iată ce-am mai descoperit.

Cazările la corturile cu pat arată indie, dar asta numai în poze

Pentru că tot era concediul în care le încercam pe toate, am zis de ce nu și unei cazări la limita dintre „suntem prea bătrâni ca să mai stăm cu cortul hippie-style” și „dar parc-aș încerca un cort care are pat, mobilă și arată ca și cum ar fi desprins dintr-un film”.

Păi de ce nu? Să vă povestesc, că acum am și motivele: corturile nu erau atât de bine întreținute – așa că o idee care ar putea fi interesantă se transformă la fața locului în „aoleu, și toate gâzele astea mișună nestingherite și vin din toate părțile FIX SPRE PATUL MEU?” Apoi, frumos frumos, dar pe undeva tot ne trebuia un pic din sentimentul hipiot: fără apă caldă, ce, nu e suficient de cald afară? Plus că e mai palpitant să dormi fix lângă drum și să auzi claxoane și motoare turate în toiul nopții.

Ei, da, așa ne-am început vacanța, când, după aproape 16 ore pe drum, unii dintre noi au ales să doarmă pe plajă decât să fie colegi de cort cu insectele.

Parcă niciodată nu ne-am organizat mai bine ca a doua zi dimineață, când la ora 9 trecute fix, după doar câteva ore de somn, fără cafea și mic-dejun, eram toți gata să plecăm mai repede și să nu ne mai uităm înapoi.

Drumurile cu vanul prin insulă sunt o provocare    

Până în Kefalonia, mai e cum e: 9 oameni într-o mașină se descurcă pe autostradă și chiar și pe nesemnalizatele drumuri din Bulgaria. Situația se mai schimbă un pic, atunci când ai maximum o bandă jumate și pe lângă tine trebuie să mai treacă și ditamai autobuzul plin cu turiști, dar al cărui șofer conduce de zici că lumea-i doar a lui. Sau ți-e rău de mașină în general și iei o curbă de 360 de grade. Saaau trebuie să dai cu spatele ca să fie toata lumea mulțumită și să mai faci loc și altcuiva să treacă.

Simt că s-au învățat multe manevre și s-au ridicat multe mâini în semn de „mulțumesc că te-ai îndurat și de noi și ne-ai lăsat să trecem”. Așa cum se salută șoferii de tir sau de microbuz.

Nimic nu egalează plajele din Grecia

Anul trecut mă plângeam că plajele din Muntenegru, după ce le-ai văzut pe cele din Grecia, nu ți se par la fel de spectaculoase: nici marea nu mai e mare, nici culorile nu mai sunt aceleași, nici plajele nu mai sunt la fel de curate, nici apa la fel de limpede – odată ce ai apucat să bifezi târmuri grecești.

Și da, mi-am confirmat lucrul ăsta și în Kefalonia. Printre cele care mi-au rămas în minte:

  • Foki Fiskardo – o plajă micuță aflată printre măslini, cu o apă clară și cel mai frumos albastru pe care l-am văzut vreodată

  • Myrtos – una dintre cele mai spectaculoase plaje din Kefalonia, la care-am prins o mare agitată (prima dată când am văzut valuri la Marea Ionică) cu valuri de cădeai din picioare instant. Dar cu toate astea, deosebit de frumoasă.

  • Fteri – o plajă la care am ajuns cu taxi boat, delimitată de stânci și relativ izolată, neamenajată

  • Antisamos – o provocare s-ajungi până la ea cu vanul (noroc că nu ne-am întâlnit cu prea multe mașini pe drum), cobori și tot cobori pante abrupte, dar ai o plajă destul de mare, cu aceeași apă limpede, în tot felul de nuanțe de albastru

Bonus: ne plac plajele pustii, așa că drumul ne-a dus și spre plaja Dafnoudi pentru care a trebuit să mergem 20 de minute prin pădure, pe înserat. O super expediție, la finalul căreia am simțit că am fost mai degrabă într-o drumeție pe munte decât pe plajă, la relaxare. Dar știți cum se spune: rooooaaad triiiip!

Panna cotta is life. Și, în general, orice mâncare bună te face un pic mai fericit

Se pare c-am ajuns la vârsta aia în care mâncarea devine foarte importantă. Dacă ceva îți rămâne-n amintire ca fiind extrem de bun, o să bați drumuri, o să te încăpățânezi, o să te bucuri, o să lauzi.

Așa s-a întâmplat cu desertul preferat pe care l-am mâncat în Grecia, acum doi ani: panna cotta. Da, știu, nu e chiar prăjitura lor tradițională (la fel cum nici baclavaua nu este, dar restaurantele erau pline de ea în Kefalonia), dar am gustat în Vasiliki una pe care am ținut-o minte. Și, pentru că am vrut să o gustăm din nou, iar în Kefalonia nu prea era de găsit, doar pentru-o panna cotta, am bătut drumul până în Lefkada, Vasiliki, ne-am abătut cu vreo oră de la traseul de întoarcere, și am revenit la Taverna Almi să ne-aducem aminte.

În rest, despre mâncarea din Kefalonia – numai de bine. Restaurantele de familie au servirea cea mai bună și cel mai bun gust. Dacă ajungeți prin zonă, sunt neapărat de încercat:

  • Alexandros – din Divarata, în apropiere de plaja Myrtos (salutați-o pe Spira, dacă o întâlniți 🙂 )

Pisicile de la Alexandros

  • Il Familia – din Sami, locul în care-am fost cazați, ceva mai piperat ca prețuri, dar în care – nu exagerez – am mâncat cea mai bună masă din viața mea
  • Dolphins – tot din Sami, în care bibanul a fost la loc de cinste în comenzile noastre

Capcanele pentru turiști există. Sau doar suntem noi mai greu de impresionat

Auziserăm despre Peștera și Lacul Melissani ca fiind una dintre cele mai mari atracții turistice din Kefalonia. În prima zi în care ne-am apropiat de ea la ora prânzului, coada se-ntindea pe… cel puțin două ore de așteptare.

Evident că ne-am încăpățânat apoi să ajungem mai devreme într-o oarecare zi în care la ora 10:00 ne așezaserăm deja cuminți la o coadă mult mai decentă și așteptam să vedem minunea. Minunea durează, însă, doar 5 minute – pentru o taxă de 7 euro. Mai mult îți ia să te urci și să te dai jos din barcă.

Ce e impresionant la această peșteră? Tavanul prăbușit în urma unui cutremur, prin care pătrunde lumina soarelui. Apa limpede, prin care vezi și în zonele cele mai adânci. Combinația de apă sărată și apă dulce (în care înoată țiparii în voie). Culoarea de un turcoaz nepământean. Peștera are numele unei nimfe, despre care se spune, în mitologia locului, că s-ar fi sinucis, respinsă fiind de zeul Pan.

Da, de acord. Și arată foarte bine în orice film de prezentare sau imagini de pe Google. Dar în realitate este foarte mică, bărcile cu turiști – pentru că sunt mai multe și merg simultan – se cam lovesc unele de altele, turul durează extrem de puțin, nu ți se spun prea multe (mersi, Internet!) și ai senzația că ai cam fost tras pe sfoară. Nu vreau să mă gândesc la cei care chiar așteaptă ore-n șir pentru a sta în barcă doar câteva minute.

Călătoriile pe mare sunt preferatele mele

Hotărât lucru, marea-i superbă de oriunde te-ai uita la ea. Dar parcă e și mai frumos să o traversezi cu o ambarcațiune.

Pe feribot a fost frumos (cu ușoare clătinări și ruperi de ritm la întoarcere), cu taxi boat-ul ne-a plăcut, iar turul cu barca o să-l ținem minte mai puțin pentru locurile în care ne-a dus, cât pentru senzația de a fi lovit din toate direcțiile de valuri și de a nu-ți păsa pur și simplu.

Am luat din Sami unul dintre vasele care făceau tururi zilnice și am mers către insulele din Ithaca, precum și în Vathi (capitala Ithacăi) și Kioni.

Vathi, Ithaca

Kioni

Kioni

Ne-am dat jos de pe barcă direct în mare, am văzut orașe colorate și cochete, am avut senzația că aș putea trăi și dormi lejer pe mare. Atât de mult îmi place.

***

Ce ne facem că nu mai reușim să planificăm vacanțe de vară și-n altă parte decât în Grecia? Asta e întrebarea pe care ne-o punem cel mai des. Dar este și întrebarea care ne arată cât de tare ne-am atașat de tsatsiki, souvlaki, turcoaz, plaje cu pietre, leneveală și traiul lipsit de griji pe care ți se pare că-l ai în Grecia.

Foto: Alexandra Enăchescu și Alin Boeru

Foto slider homepage: Tom Grimbert pe unsplash.com

Ți-ar plăcea și...

Nu sunt comentarii

    Lasă un comentariu