The Only Story, Julian Barnes

Când petreci suficient de mult timp cu un autor, ajungi să îi știi subiectele preferate. Să îi ghicești dramele. Obsesiile. Rezolvările. Credințele.

Julian Barnes e un autor de la care pot enumera cel puțin 3 cărți care mi-au plăcut mult. E un scriitor după care am luat o pauză la un moment dat, tocmai ca nu care cumva să mă obișnuiesc prea tare cu stilul lui. E un scriitor de la care aveam cărți pe fiecare raft pe care mă uitam, atunci când l-am descoperit.

Și, evident, e un scriitor de la care abia am așteptat mult anunțata The Only Story, pe care, de data asta, am citit-o în engleză (deși recent a apărut și varianta tradusă de Radu Paraschivescu, la editura Nemira).

Pe scurt, despre ce e The Only Story

The Only Story este povestea de iubire care l-a marcat pe Paul, un tânăr de 19 ani care se îndrăgostește pe neașteptate de Susan. Până aici, nimic neobișnuit. Dar Susan este cu 30 de ani mai mare ca el, este căsătorită și are doi copii.

În rest, nimic nu prea contează. Naratorul lui Barnes are și acest talent de a șterge alte detalii „logistice” în fața singurei povești care contează: rămân doar sentimente, frânturi, gânduri, introspecții, învățături; restul (repere temporale, descrieri ample ale personajelor de la haine până la viziuni politice etc.) e complet dispensabil.

Oricum, memoria joacă feste, e subiectivă, reface și reconstruiește, ba poate chiar inventează retrospectiv (un motiv frecvent al lui Barnes), așa că nici nu putem vorbi despre „ce s-a întâmplat în realitate”, ci despre sensul pe care îl atribuim noi unor fapte. Iar dacă mai punem la socoteală și un narator îmbătrânit, care relatează „singura poveste” la mulți ani după ce aceasta a avut loc, atunci avem de-a face cu multe trăiri care s-au suprapus între timp.

Cartea e împărțită pe trei capitole mari, cu trei perspective diferite ale naratorului, pe măsură ce Paul trece de la implicarea inițială și credința că iubirea lor e irepetabilă și specială până la degradarea treptată a relației și, în cele din urmă, pierderea ei.

Ce mi-a plăcut

Capitolul al doilea mi-a plăcut în mod special – pentru felul în care surprinde maturizarea lui Paul. Pentru felul în care își dă seama că iubirea vine la pachet cu responsabilități. Că lucrurile se mai și complică pe parcurs. Că alcoolismul, violența domestică și depresia sunt boli greu de tratat.

În fine, că iubirea se mai și duce, oricât am trage cu dinții de ea.

Ce nu mi-a plăcut

E dificil mereu să recitești un autor pe care l-ai devorat la un moment dat. Inevitabil, ajungi să ai senzația unui soi de manierism, îți vine să compari, să tragi linie. Până la urmă, îmi dau seama că n-ai cum să ieși complet din tine cu fiecare carte nouă și nici nu scrie undeva în manualul „regulilor livrești de bună purtare” că e nevoie să inovezi sau să te schimbi complet cu fiecare scriitură. De-asta Barnes e Barnes, Rushdie e Rushdie, Ferrante e Ferrante și tot așa.

Totuși, am avut impresia că unele concluzii erau livrate ușor melodramatic – poate era voit, poate doar erau acolo să redea o inocență specifică (și intenționată) primelor iubiri, dar pur și simplu unele mă scoteau complet din poveste și mă făceau să mă întreb de două ori dacă citesc Barnes sau nu cumva am dat peste vreo altă carte, din greșeală.

Mi-aș fi dorit foarte mult să știu mai multe și din lumea interioară a lui Susan, să am și perspectiva ei, să aflu mai multe despre relația ei înstrăinată cu Gordon (soțul ei), despre cum s-au îndepărtat și de ce: a fost dintotdeauna violent? Susan era doar singură și plictisită? Cum de nu avem reacții mai ferme din partea oamenilor din proximitatea lor, când un tânăr de 19 ani e mereu în preajma unei femei cu o familie stabilă, doarme în casa ei și își petrece atât de mult timp cu ea?

Despre ce te mână într-o relație cu cineva cu mult mult mai tânăr (și, prin natura firii, mai naiv) decât tine. Despre ce te face, ca femeie, să ai nevoie chiar de asta poate, după atâția ani de căsnicie nefericită cu altcineva. Ce îi trece prin minte?

***

The Only Story e o carte tristă – de multe ori mi-a fost greu să îi reiau firul, tocmai din cauza asta. Tristețea și durerea din ea sunt apăsătoare.

Cine caută aventuri, întâmplări mari sau episoade scandaloase în povestea din ea, cred că va fi dezamăgit. Cine vrea să rămână cu o perspectivă despre iubire, datorie, responsabilitate, maturizare și ce urmări lasă primele relații asupra a tot ceea ce devenim apoi – va avea material din plin aici.

Puțin din scriitura lui Barnes

• Because at some point everyone wants to run away from their life. It’s about the only thing human beings have in common.
• And by that time he had made the most terrifying discovery of his life, one which probably cast a shadow over all his subsequent relationships: the realization that most love, even the most ardent and the most sincere, can, given the correct assault, curdle into a mixture of pity and anger.
• In love, everything is both true and false; it’s the one subject on which it’s impossible to say anything absurd.
• Good sex is better than bad sex. Bad sex is better than no sex, except when no sex is better than bad sex. Self-sex is better than no sex, except when no sex is better than self-sex. Sad sex is always far worse than good sex, bad sex, self-sex and no sex. Sad sex is the saddest sex of all.

 

—

Foto: Alexandra Enăchescu