Cinevacinema

Câteva seriale (mai mult sau mai puțin populare) pe care le-am descoperit în 2019

Încă un an se-ncheie, alte zeci de seriale mi-au mai trecut prin fața ochilor. Și, pentru că trebuie să mai luăm și pauze de la sarmale și mese în familie în perioada următoare, sunt sigură că o nouă listă cu seriale bune de bingeing pică la fix.

Am decis să le adun pe toate într-un loc, ca o urmare a unui alt articol al meu, ce s-a dovedit a fi și unul dintre cele mai citite de pe aici. Dar știu că vă plac serialele, nu glumă. 😊

Lista de mai jos nu e neapărat un top al preferințelor și n-are vreo ordine anume în afară de cea alfabetică. Despre unele am mai scris pe larg de-a lungul timpului și în seria de descoperiri culturale – „Pe ce mi-am dat timpul în ultima vreme” (o găsiți aici).

Exclud din start serialele deja extrem de populare (n-are rost să recomand vreun Game of Thrones, Stranger Things sau mai știu eu ce alte producții ultracunoscute, ultracomerciale și cu oarecare vechime deja) și sper să găsiți măcar un titlu de serial nou pe care să-l încercați.

Happy bingeing! (și, ca de obicei, NO significant spoilers)

Netflix

Big Mouth

Întotdeauna pare mai ușor să aduci în discuție subiecte sensibile și să arunci în aer prejudecățile despre ele – în serialele de tip animație pentru adulți.

Asta face Big Mouth cu sexualitatea la adolescenți (și nu numai, aș zice) și toate miturile, problemele, îngrijorările din jurul descoperirii acesteia. Așa că se iau câteva personaje de 12 ani și-un pic, li se adaugă niște Hormone Monsters (ca niște prieteni imaginari care te vizitează la pubertate și care te-aduc în cele mai ridicole încurcături) și iese un serial deloc politically correct și deloc cuminte despre problemele alea pe care niiiiimeni nu vrea să le recunoască cu voce tare.

De fapt, Big Mouth e despre lungul drum spre maturizare, într-o formă care se ia mai puțin în serios.

Crazy Ex-Girlfriend

Crazy Ex-Girlfriend începe ca și cum ar fi cea mai ușoară comedie și se termină dându-ți seama că a fost, de fapt, despre boli mintale și depășirea lor. Apreciez foarte mult serialele care pot să facă asta – să-ți vorbească despre subiecte grele, fără să-și piardă simțul umorului.

Crazy Ex-Girlfriend este Rebecca Bunch (minunata Rachel Bloom), care-și abandonează viața depresivă de corporatistă și se mută în West Covina, după ce-și reîntâlnește accidental iubitul din adolescență, Josh (Vincent Rodriguez III), și se hotărăște să-l facă să se reîndrăgostească de ea.

Pare scenariu de serial cheesy și ușurel? Deloc. Asta pentru că Rachel începe să confrunte tot felul de adevăruri despre ea, traume din copilărie, moduri de funcționare ce-i îndepărtează pe ceilalți și o aduc în tot felul de situații – unele incomode, altele amuzante.

Crazy Ex-Girlfriend e și un musical foarte bine jucat, toți actorii sunt impresionanți atunci când ironizează stiluri muzicale sau când recreează momente iconice din filme celebre.

Piesele din serialul ăsta încă sunt la mine în playlist, iar Rachel Bloom – creatoarea serialului și personaj principal – a fost o revelație pentru mine: o tipă foarte inteligentă care spune lucrurilor pe nume și care, după mine, revoluționează entertainmentul.

Russian Doll

Dying is Easy. It’s Living That’s Hard”.

Nadia (Natasha Lyonne) moare de ziua ei de naștere, doar ca să descopere că se întoarce la infinit să-și retrăiască petrecerea fatală. Pe parcurs, descoperă că poate să moară în zece mii de feluri diferite, că poate să avanseze în timp până la momentul morții, că moartea ei repetată produce niște schimbări în jur și că… nu e singura căreia i se întâmplă asta.

Cu puțină răbdare, o să descoperiți o poveste spusă cu totul și cu totul altfel despre cât de sufocat poți fi de realitate, încât să simți că mori în fiecare zi. Despre cum lucrurile neacceptate la tine, la familia ta, la ceea ce ți s-a întâmplat pot să te țină-n loc la propriu. Și despre cum, obligat să îți confrunți trecutul, poți începe să transformi lucruri la tine și la cei din jur.

Russian Doll e una dintre cele mai faine descoperiri de anul acesta.

Sex Education

Pare că serialele ce problematizează, într-un fel sau altul, sexualitatea și relațiile de cuplu la adolescenți sunt din ce în ce mai numeroase și se-adună și în lista asta.

Sex Education începe tot ca unul dintre ele: Otis (Asa Butterfield) devine un fel de terapeut al adolescenților din școala sa, la îndemnul mult mai rebelei sale colege, Maeve (Emma Mackey). Deși Otis nu are niciun fel de experiență care să-l califice – în afară de o dorință sinceră de a asculta și de o mamă care este un fel de terapeut de cuplu aproape prea deschis cu propriul fiu –, la urechile lui ajung fel de fel de cazuri ale adolescenților care dau prima data cu nasul de relații.

Lucrurile evoluează într-un rom-com simpatic, pentru că Otis se îndrăgostește de Maeve, dar e prea timid și mult prea diferit de ea, încât să aibă curaj să-i spună.

Sex Education nu e serial de vreo profunzime nemaiîntâlnită, dar ne mai trebuie și lucruri mai light, nu?

Tuca & Bertie

Tuca și Bertie sunt două prietene – și vecine – cum nu s-ar putea mai diferite. Tuca e extrovertită, explozivă, agitată, dezordonată. Bertie e deseori anxioasă, sensibilă, temătoare. De-a lungul celor numai 10 episoade, prietenia lor e pusă la încercare – tocmai prin diferențele greu de reconciliat –, la fel și relațiile: fie ele de cuplu, de putere la locul de muncă, de familie.

De multe ori, Tuca & Bertie duce anumite situații până la absurd; de alte ori îi ia puțin până-și găsește ritmul. De tot atâtea ori, te face să te recunoști – în cele mai neașteptate alegorii, în animale antropomorfe și în situații al căror realism e improbabil și totuși atât de familiar.

Bonus: Tuca & Bertie e făcut de aceeași echipă din spatele BoJack Horseman, obsesia mea în materie de seriale. Și, deși a fost anulat după numai un sezon, eu zic că merită o șansă.

HBO

Euphoria

Generația Z sub lupă, în cea mai întunecată formă a ei. Euphoria pune pe masă problemele cu care se confruntă adolescenții azi: de la bullying la adicție, de la pornografie la abuzuri de tot felul.

În tot acest haos, Rue (Zendaya) și Jules (Hunter Schafer) încearcă să aibă o relație nealterată. În ce măsură reușesc, când prima se confruntă cu o dependență severă de droguri, iar a doua are multe secrete nemărturisite?

Euphoria e de o estetică deosebită, chiar dacă pe alocuri abuzează de formule care să-i asigure o doză de controversă doar de dragul controversei. Și mai are un final de sezon 1 absolut captivant.

Insecure

Am în program și o comedie, una despre care merită să se vorbească măcar pentru Issa Rae, co-creatoarea și personajul principal al acestei serii despre femei cam de-o vârstă cu mine, care nu-și găsesc locul nici în relații, nici în viața profesională și care au ajuns aproape la 30 de ani fără vreun plan de bătaie pe termen lung. Relatable much?

De ce să te uiți la Insecure? Pentru că secvențele în care Issa cântă rap cu lucruri inspirate din viața ei sunt foarte amuzante și pentru că relația dintre Issa și Molly (Yvonne Orji) e cam cea mai faină relație de prietenie on-screen între femei de la Friends și Sex and the City încoace.

Succession

Un serial despre un magnat care deține nu știu câte firme și familia lui de copii bogați și răsfățați, care se luptă să-i fie succesori? Nu, mersi. Așa am zis eu la început, pentru că descrierea acțiunii – redusă în general la fraza pe care tocmai am menționat-o – nu îi face deloc dreptate acestui serial.

Hai să vă spun cum văd eu Succession: un tată cu apucături despotice și narcisiste (Brian Cox, ce-l joacă pe Logan Roy), care a pus toată viața lui cariera deasupra familiei și care și-a construit un adevărat imperiu corporatist, își controlează cei 4 fii, rând pe rând. Îi abuzează emoțional, îi manipulează, îi subjugă și nu vrea – în ruptul capului – să le cedeze locul.

Lăsând la o parte impresia – doar parțial adevărată – de thriller, în care se fac tranzacții, se poartă negocieri, se apelează la subterfugii, cred că Succession e mult mai mult despre copii nedespărțiți emoțional de părinți, despre traume care te urmăresc mult timp ca adult, despre puterea pe care o poate manifesta un tată asupra copiilor săi și toate consecințele – dezastruoase – care decurg de aici.  

Kudos pentru Jeremy Strong, care-l joacă pe preferatul și fiul cu cel mai mare potențial pentru a-i deveni succesor lui Logan Roy, Kendall. Face un rol excelent – oscilând mereu între dorința de a fi el însuși și dorința de a-și mulțumi cu orice preț tatăl.

Abia aștept sezonul al treilea. 😊

Years & Years

Pentru fanii tipologiei Black Mirror, Years & Years este cea mai apropiată versiune distopică ce are însă continuitate ca poveste în toate cele 6 episoade ale seriei limitate.

Serialul urmărește familia Lyons (trei generații diferite ale acesteia), pe fondul dramatizării consecințelor negative ale modernizării: tehnologia care poate fi la propriu încorporată în indivizi, o societate opresivă și intolerantă cu imigranții, instaurarea unor regimuri politice extremiste, declanșarea unor crize economice etc.

Cu referințe puternice la regimul Trump și efectele – mult mai apropiate decât le percepem – ale acestuia, Years & Years începe promițător, dar se mai diluează pe parcurs. Cu toate astea, e de urmărit.  

Amazon

Catastrophe

Sharon (Sharon Horgan) și Rob (Rob Delaney) ajung complet accidental să-și formeze o familie. La puțin peste 40 de ani, Sharon rămâne însărcinată după ceea ce trebuia să fie doar un one night stand și decide să păstreze copilul, ceea ce îl aduce pe Rob din celălalt colț al lumii – America – tocmai până în Irlanda, ca să-i fie alături.

Din premisa asta poate puțin forțată, ajungi să vezi o relație de cuplu care trebuie să se maturizeze, să își negocieze constant diferențele, compromisurile, tabieturile, fricile. Să facă față doliului, viciilor, noului statut de părinți, descoperirilor despre propriile persoane.

Catastrophe te pune față în față, într-un mod onest și care se simte foarte firesc, cu ceea ce înseamnă o căsnicie, cu bune, cu rele, cu lucruri amuzante și cu dificultăți livrate fără ocolișuri. Serialul e foarte cunoscut și pentru că are ultimul rol important al lui Carrie Fisher (care o portretizează pe mama lui Rob) înainte de moartea acesteia. 

Fleabag

Cu Fleabag, am marcat o premieră. M-am uitat de două ori la cele două sezoane ale acestui serial – în decurs de trei săptămâni (eu care rareori mă uit de două ori la ceva, if ever, darămite atât de rapid).

Să vedem, ce mi-a mai adus Fleabag? O obsesie pentru Andrew Scott (Hot Priest FTW), o părere foarte bună despre Phoebe Waller-Bridge – creatoarea serialului și cea care interpretează personajul principal –, o plăcere absolută să o văd pe Olivia Colman în rol de supreme b***h și în general descoperirea unui serial care a aterizat direct pe lista preferatelor mele pentru totdeauna.

Fleabag e, în cuvintele pe care chiar Phoebe le-a spus într-unul dintre interviurile sale, despre cât de greu e, pentru o tipă care se urăște, să se îndrăgostească și să iubească cu adevărat. Dar, bineînțeles, este despre atâtea și atâtea: începând cu relațiile de familie și terminând cu cele de cuplu, adică despre cam tot e important și ne face umani.

Modern Love

Modern Love este o antologie de povești fără legătură una cu cealaltă, realizate după celebrele scrieri din rubrica omonimă din New York Times.

Variațiuni pe tema iubirii, inspirate de povești reale, cam așa s-ar prezenta această serie produsă de Amazon, care a ieșit în față cu nume celebre: Anne Hathaway, Tina Fey, Dev Patel, Andrew Scott și alții.

Recunosc, eu am văzut episoadele pe sărite și le-am ales doar pe cele „lăudate” deja, pentru că, așa cum se-ntâmplă mai ales în cazul unei antologii, valoarea episoadelor nu are cum să fie egală.

Mi-a plăcut în mod special episodul al treilea – Take me as I am, whoever I am –, în care Anne Hathaway e o tipă bipolară pentru care dating-ul nu e chiaaar cel mai ușor lucru, iar relațiile par adevărate utopii, având în vedere că nu știe exact în ce stare se va afla peste două ore și ce parte din ea va ieși la iveală.

Urmăriți Modern Love dacă vreți un weekend cosy, în care să v-aduceți aminte de rom-com-urile de pe vremuri. Fiți îngăduitori cu el – are și momente amuzante sau emoționante –, însă per total e un serial mai mult de stare.   

Undone

Îmi era dor de un serial animat în stilul Waking Life (un film care rămâne printre preferatele mele chiar și după atâția ani de când l-am văzut prima oară) – tehnica se numește „rotoscopie” și presupune filmarea unor scene cu actori reali și apoi transformarea lor în animație.

Unde mai pui că așteptările mi-au fost crescute și de faptul că e creat de Raphael Bob-Waksberg și Kate Purdy, care au lucrat și la BoJack Horseman, serial cu care are în comun explorarea aceluiași subiect (într-un mod total diferit): trauma.

Alma (Rosa Salazar) e o tipă nu foarte fericită: e blocată într-un fel de loop – se trezește, se-ntreabă dacă „asta-i tot”, se pune în mișcare, adoarme și o ia de la capăt. Până când, într-o zi, are un accident de mașină, în urma căruia are viziuni (sau doar halucinații?) cu tatăl ei, Jacob (Bob Odenkirk). De aici, Alma învață să călătorească în timp, își reamintește tot felul de lucruri din copilărie și încearcă să afle ce s-a întâmplat de fapt cu tatăl ei, în noaptea în care acesta a murit.

Nu vă spun mai multe despre cum se încheie călătoria asta care sună cel puțin trippy ca premisă. Uitați-vă dacă vă intrigă ideea.

HULU

Killing Eve (disponibil și pe HBO GO)

Atunci când am început Killing Eve, habar n-aveam că e creat de aceeași Phoebe Waller-Bridge pe care am ajuns să o îndrăgesc și să o apreciez cum trebuie – abia de la Fleabag încoace.

Povestea sună cam așa: Eve (Sandra Oh – cunoscută pentru personajul Christinei Yang din Grey’s Anatomy) e o detectivă destul de plictisită. Parcă-i lipsește ceva și în relația de cuplu, parcă nu are nici cazurile care să o pună cu adevărat pe gânduri.

Asta până când ajunge să investigheze crimele făcute de Villanelle (Jodie Comer), un personaj cu totul neobișnuit, pentru care, la scurt timp, Eve ajunge să aibă o obsesie. E o relație foarte complicată acolo: Eve o admiră pentru inteligența și îndrăzneala ei, pentru faptul că e relaxată și dă dovadă de multă imaginație, iar Villanelle e intrigată de detectiva care e mereu atât de aproape să o prindă.

Killing Eve e un fel de joc de-a șoarecele și pisica, în care fiecare dintre femei are o miza de a o atrage pe cealaltă de partea ei.

Bonus: mare parte din primele două sezoane sunt filmate pe străzile din București. O să recunoașteți Bulevardul Ștefan cel Mare sau Centrul Vechi, deși o să vi se zică eventual că sunteți în Rusia sau în Franța (măgulitor aproape, nu?). Iar Jodie Comer e cu adevărat talentată: îi iese bine rolul unei psihopate cu un deosebit simț al umorului.

The Act (disponibil și pe HBO GO)

The Act e gândit ca o serie în care fiecare sezon are povestea lui de sine stătătoare, inspirată de fapte reale.

Primul sezon le aduce în prim plan pe Gypsy (Joey King) și mama ei Dee Dee Blanchard (Patricia Arquette). La prima vedere, Gypsy este, după spusele mamei ei, o copilă grav bolnavă, cu probleme care mai de care mai complicate: are diverse alergii, un handicap locomotor, probleme digestive (drept pentru care se hrănește exclusiv printr-un tub), retard mental și, ca atare, nu poate să-și poarte singură de grijă.

De fapt, Gypsy descoperă că supraprotecția cu care e sufocată pe motiv de boală și care nu-i permite să devină o adolescentă funcțională ascunde niște realități mult mai perverse: pe spatele ei se storc lacrimi, se iau premii caritabile, se primesc bani „din milă”, se ascund adevăruri esențiale.

Povestea e construită mai degrabă cu focus pe atrocitățile la care e supusă Gypsy, în așa fel încât să judeci de unul singur: ce poți să ceri unui om care vrea să se elibereze dintr-o viață în care e, de fapt, ținut prizonier? Ce faci când nici nu știi că ceea ce ți se întâmplă nu e vina ta și că propria ta mamă s-ar putea să nu-ți vrea tocmai binele ăla pe care tu-l definești ca „bine”?

The Act e o poveste despre fețele multiple pe care poate să le ia boala și despre cum se rostogolește ea mai departe.

***

Cheers pentru un 2020 plin de seriale cel puțin la fel de bune!

Foto slider homepage:  Alicia Quan pe Unsplash

Foto featured imageGlenn Carstens-Peters pe Unsplash

Ți-ar plăcea și...

Nu sunt comentarii

    Lasă un comentariu