Umblet

Ultrascurte de la Cluj. Cum o fo’ la TIFF17

După articolul mai serios în care povestesc despre cât am stat în cinema și ce filme am văzut, e cazul s-o mai dau și-n râs.

Experiența TIFF înseamnă și mici întâmplări din afara sălii de cinema; înseamnă oboseală, căutat restaurante cu bucătăria deschisă și după 11:00–12:00 noaptea, când ieși cu foamea-n gât de la ultimul film, alergat între proiecții și ratat anumite filme.

Aici sunt câteva dintre aceste momente și niște recomandări de restaurante din Cluj, în afară de cele peste care dai pe TripAdvisor și care se găsesc în toate topurile.

 

#1. O oarecare piață din centrul Clujului, de unde ne-am făcut cumpărăturile pentru mic-dejun și inevitabilele sendvișuri dintre proiecții.

Scena 1. Aglomerație, gălăgie.

Eu: Nu vă supărați, pot să îmi aleg eu roșiile?

Doamna de la tejghea e ocupată cu altcineva. Tot dau buluc oamenii și apucă marfa, pun întrebări, se tocmesc.

Eu, insistând: Pot să îmi pun eu câteva roșii, îmi dați o pungă, vă rog?

Doamna, evident iritată, cu un ton mai sus decât mine: NU VĂ DAU VOIE SĂ ATINGEȚI ROȘIILE. V-am spus de două ori că doar eu vi le pun.

Eu, complet nedumerită de reacție: Am înțeles. Mulțumesc! O zi bună!

 

Scena 2. Aceeași aglomerație, câteva tarabe mai încolo.

Domnul de la tejghea: Da, luați, domnișoară, ia uitați aici pungă, puneți-vă roșiile.

Eu, încântată: Mulțumesc!

Domnul: Păi eu nu sunt ca alții, care vă dau ei ce aleg. E bine să vină omu’ să-și ia el ce vrea.

Eu continui să îmi pun roșii bucuroasă că am dat în sfârșit peste cineva care mă înțelege. Apuc și o roșie mai din față.

Domnul: Eee, dar vedeți cum sunteți, nu mai luați de acolo. Doar de deasupra. Eu nu dau voie nimănui să își bată joc de marfa mea!

Eu: …

Îmi era prea foame să mă mai cert cu cineva pe câteva roșii.

 

#2. Cinema Victoria. Afară sunt probabil 30 de grade. Înăuntru e aer condiționat. Și probabil puțin peste 18 grade.

Ne suflă vântul în timpul proiecției Gaspard va au marriage, încât de-abia mă pot concentra pe film. Ne uităm stânga-dreapta, nu e niciun voluntar pe care să-l putem ruga să dea aerul mai încet. Mă gândesc deja că toată lumea aflată la margine suferă în liniște de același lucru ca noi, ghinioniști că ne-am așezat direct în bătaia fiarei.

Trecerea o să fie ca și cu cântec: „Treizeci de grade, zero, zero grade”.

Așa că cineva din grupul în care mă aflu decide să ia problema în mâini și iese din sală hotărât să găsească un voluntar.

El: Scuze, credeți că puteți să dați aerul mai încet? Este foarte frig în sală și bate direct în cei din margine.

Voluntarul: Ne pare rău. Au mai fost persoane care ne-au mai spus asta, dar nu putem să-l oprim. Nu ne lasă conducerea.

El: Măcar să-l dați un pic mai încet, nu să-l opriți. O să murim când ieșim afară. Nu e ok…

Voluntarul: Îmi pare rău, chiar nu putem face nimic.

Am fost repede până la cazare (noroc că stăteam la doi pași de cinema), am luat două pulovere pe noi și ne-am continuat vizionarea suflați de briză ca pe faleză la mare.

Vedere de la cazare – Neo Apartments

 

#3. Urania Palace, ora 12:35, Q&A după proiecția Pororoca.

Un domn din spate are o întrebare. Așa cum se întâmplă uneori, întrebările nu-s tocmai întrebări, ci prilej de a-ți spune propria părere.

Domnul: Bună ziua! Sunt critic de film. Vreau să vă spun că filmul dumneavoastră mi s-a părut excesiv de lung și de lent. Nu mi se părea necesar. Cred că putea fi redus destul de mult. Nici personajul principal nu mi se pare suficient de bine construit.

Constantin Popescu: … Nu sunt de acord.

Râsete, lumea aplaudă răspunsul regizorului.

Domnul critic de film, vizibil enervat: Mda, narcisismul cinematografiei românești…

Scena s-a prelungit cu un răspuns rezonabil din partea regizorului, pe care nu-l mai redau aici.

V-am spus vreodată cât de inconfortabil mă fac anumite sesiuni de Q&A să mă simt? Criiiinge.

 

#4. Într-una dintre infinitele discuții despre ce fel de mâncare să comandăm. Casa Boema, într-o joi seară.

Casa Boema

Eu: Dacă-ți iei pizza, mănânc și eu o felie.

El: Ok, mă uitam și pe la aperitive, dar ok, îmi iau pizza.

După câteva minute.

El: Cred că îmi iau pizza pe care mi-am luat-o și data trecută. Mi-a plăcut aia.

Eu: Nu vrei să încerci și altceva? Uite, mai au cel puțin două feluri de pizza care sună interesant – asta vegetariană sau asta cu spanac. Dar cum vrei tu, ia-ți ce vrei.

El, resemnat deja: Bine. Mi-o iau pe cea vegetariană.

Foame mare. Vine, într-un final, și pizza, care nu prea e pizza de fapt, ci mai degrabă pâine la jar, peste care au fost aruncate mai multe legume în ultimele 10 secunde. Roșii, ardei, varză (!) sunt toate aproape crude.

Eu: Mai bine luam o salată.

El: …

 

#5. Joi, pe zi, după proiecția The Tale de la Cinema Florin Piersic. Avem aproape 2 ore până la următorul film, timp suficient să mâncăm undeva în oraș. Ținem să ajungem la Bricks de vreo trei zile, dar nu am apucat. Eu am mai fost, așa că merg în față, că știu drumul.

Ajungem, ne așezăm, primim meniul.

El: Auzi? Vezi ce scrie aici? Și-or fi schimbat numele între timp?

Eu: Ce? Stai să văd. Ce-ai, măi? Și azi dimineață am trecut pe lângă el. Mai încolo e Urania, unde am fost la proiecție și era fix lângă Bricks.

El: Hai să întrebăm totuși. Nu-mi dau seama de pe hartă. Pare că ar mai fi 5 minute de mers până la Bricks.

Eu: Și cum vrei să-ntrebi? Nu vă supărați, nu sunteți Bricks? E aiurea… Dar e Bricks ăsta, trebuie să fie. O fi?

Comandăm, mâncăm, plătim și ne ridicăm.

Fuseserăm la Rochelle.

***

Anul acesta am experimentat și alte restaurante în afară de cele binecunoscute de pe toate listele. Și m-am gândit că poate vor fi de folos pe viitor și altor oameni înfometați.

  • Bujole: pentru că a primit niște bonete (semn de mâncare și servire bune) de curând în Ghidul Gault&Millau, au deschis dis-de-dimineață (când noi nu ne cazaserăm încă), au cafea bună și combinații interesante la mic-dejun
  • Marty Eatery: pentru că au muuuulte opțiuni de mâncare și băuturi și au împânzit orașul
  • Roata: pentru că e mereu locul discuțiilor serioase atunci când ajungem în Cluj, e ferit de ochii lumii și are o atmosferă faină
  • Casa Boema: pentru că au o grădină superbă, niște deserturi fabuloase și sunt foarte aproape de unde am fost cazați
  • Muura: pentru că ne-au servit o supă la 12 noaptea și au fost tare simpatici
  • Casa Maramureșeană: pentru că am căutat ceva să-nlocuiască Casa Ardeleană (care s-a închis)
  • Roots: pentru că am vrut și feluri de mâncare mai ușoare, cu ingrediente sănătoase și mai vegetarian-friendly
  • Bistro Viena: pentru că și ei aveau deschisă bucătăria până mai târziu când eu muream după o prăjitură-n miez de noapte
  • Club Italia: pentru că localnicii l-au recomandat (deși, după aspect, poate că n-am fi călcat în veci pe-acolo).

 

TIFF și Cluj, ne vedem anul viitor. 😊

Foto slider: Facebook TIFF

Ți-ar plăcea și...

Nu sunt comentarii

    Lasă un comentariu