Umblet

O săptămână prin Transilvania

Pe lângă sfântul concediu pe care cei mai mulți dintre noi îl petrecem prin afară (și să excludem mofturile din start – costurile sunt de multe ori similare cu ce s-ar consuma pe plaiurile mioritice; așa că urmează și la mine o Grecie cinstită de septembrie și de leneveală), anul ăsta mi-am propus să văd și niște locuri de la noi despre care auzisem numai lucruri bune.

Pe principiul „măcar o dată-n viață”, am ales un circuit transilvănean deja destul de popular. O fi un trend, o fi o nevoie reală, ne-om fi săturat cu toții de orașe și de nebunia lor, vrem să ne clătim ochii cu lucrușoare frumos aranjate și puse cu bun gust prin case tradiționale, vrem o mâncare pe bune de care să ne bucurăm știind că nu-i „made in China”, oricare-ar fi motivele pe care le avem ca să mai dezertăm din oraș, cert e c-am ajuns și eu prin satele transilvănene – începând cu Viscri și Cincșor și încheiând cu Biertan.

Ce-am văzut, ce-am făcut și cum a fost întreaga experiență? Ia s-aveți un pic de răbdare, să vă povestesc.

Viscri

Ce-am făcut și ce-am văzut

Nu vă mai iau de la Adam și Eva – cum a ajuns celebru Viscri și cum de e acum unul dintre cele mai populare sate transilvănene. Știți cu siguranță povestea lui, care se leagă de laudele care i-au fost aduse direct de către Prințul Charles și casa pe care acesta o are aici.

Lăsând asta deoparte, Viscri este un sătuc izolat, complet rupt de lume, la care-ajungi după vreo 10 kilometri de drum (destul de) prost – care nu-i nici de speriat, cum au spus mulți, dar nici vreo plăcere extraordinară. E păcat că, într-o zonă în care merg anual foarte mulți turiști români și străini deopotrivă, nici o stradă decentă nu s-a putut asfalta, dar asta-i altă poveste, pentru care nu vreau să stric vibe-ul bun al vacanței.

Satul în sine chiar e așa cum auzisem: neatins de nimic modern pe exterior; dai cu ochii doar de gâște, câini, vaci și case colorate. Oamenii au ritmul lor, încât aproape ți se face jenă că ai venit tu să-i deranjezi, ca turistul. Sigur s-au obișnuit, mulți dintre localnici transformându-se în gazde primitoare, dar tot simți uneori că ritmul și liniștea lor n-ar trebui întrerupte de praful ridicat de mașinile noastre.

Viscri e de bătut la pas în jumătate de oră și de mirat de: coșurile de gunoi care-au fost înlocuite cu târne de paie, butucii de unde se adapă animalele, liniștea pusă pe pauză doar de vreun lătrat de câine sau vreo talangă, obiectele tradiționale scoase pentru vânzare în fața porții (veste, pulovere, botoși).

Și mai e Biserica evanghelică fortificată a satului – monument istoric, patrimoniu UNESCO datând de prin secolul al XIII-lea. O adevărată călătorie până urci în turn – spațiul este foarte îngust și ai senzații bruște de claustrofob –, dar e de parcurs până la capăt.

Unde am mâncat

Să nu vă mire dacă vă treziți că trebuie să rezervați o masă într-unul dintre localurile din acest sătuc aparent uitat de lume. Poate că sună incredibil de orășenesc, dar oamenii aici gătesc proaspăt, în ziua respectivă, un număr limitat de feluri de mâncare și e nevoie să știe câte persoane le trec pragul.

Noi am ales restaurantul de la Viscri 32 (apropo, toate casele păstrează, simplu, doar numărul în denumire), care își merită toate cele 5 steluțe virtuale. Mâncarea e gustoasă (eu am ales cartofii ciobanului cu brânză maturată și cârnați din sat – excelenți doar când îi pronunț), socata te unge pe suflet, iar desertul (o prăjitură cu bezea și caise) e o încântare. Nu mai zic de design – te simți ca-ntr-o gospodărie păstrată cu mult bun gust, cu legumele și fructele păstrate-n târne la vedere, cu ștergare țărănești, tablouri vechi și-un tradițional reinterpretat foarte chic.

Am fi vrut să mai trecem și pe la Viscri 125, un alt loc lăudat pentru bucate alese, dar n-am mai apucat. Îl pun pe listă fără rețineri, însă, cu siguranță e de căutat.

Unde am stat

Am ales Viscri 9 sau camera Carl Jung, de la mansardă. Niște geamuri maaari (dacă aveți probleme cu lumina, să știți c-o să vă treziți ca mine, sărind din pat și crezând că e cel puțin ora 10:00, când de fapt e doar 06:30), un buchet de lavandă, o ladă de zestre și culori cât cuprinde.

Iar în curte – un hamac și-un foișor unde-am stat până pe-nserat și unde a doua zi am luat mic-dejunul în tihnă.

Cincșor

Probabil ca mulți alți turiști, și eu am fost atrasă în Cincșor de Casele de oaspeți din acest sat, mai exact de o cameră anume: biblioteca (pe care o văzusem în nenumărate fotografii de care e plin Internetul). O cameră luminoasă, maaare, cu rafturi până-n tavan, paradisul oricărui om care-și dorește cel puțin o dată pe săptămână să se-nchidă-n casă și doar să citească.

Și povestea acestor proprietăți e frumoasă: fosta școală, casa parohială și o casă țărănească au fost cumpărate de actuala proprietară, după ce fuseseră lăsate-n paragină, și au fost recondiționate complet.

Le trec aici ca adevărate obiective turistice, care merită văzute. Curtea mare, cu hamac, șezlonguri și loc suficient să lenevești, să citești, să te bucuri de soare – e un motiv în sine să vii aici, din punctul meu de vedere. Restaurantul arată și el foarte bine, iar mic-dejunul este inclus în prețul cazării și e, bineînțeles, copios.

Casele de oaspeți sunt chiar peste drum de Biserica fortificată, ridicată în 1421, cu o orgă impresionantă și scări șubrezite de timp până la clopotul imens din turn.

Sibiu. Dumbrava Sibiului. Biertan

Ce-am văzut și ce-am făcut

Pentru că eram în zonă, am poposit două nopți și la Sibiu. Dar mai puțin pentru Sibiu în sine, pe care l-am mai văzut de nenumărate ori, cât pentru alte locuri din împrejurimi.

Dumbrava Sibiului

Am fost la Muzeul Astra și la Dumbrava Sibiului (de fapt și de drept Rezervația Naturală „Parcul Natural Dumbrava Sibiului”), unde:

  • ne-am mirat de morile de vânt
  • ne-am dat cu tricicleta electrică și-am luat o trântă zdravănă, pentru că nu mi-a ținut frâna
  • ne-am plimbat mult și ne-am uitat la case țărănești
  • am băut o cafea într-un decor neaoș la unul dintre localurile din interiorul muzeului
  • am nimerit în mijlocul unui festival (Târgul Creatorilor Populari) în cadrul căruia se organizau ateliere de pictat icoane pe lemn, țesut sau cusut.

Biertan

Următorul pe listă a fost Biertan, un alt sat (aflat la vreo oră jumate de mers cu mașina față de Sibiu) pe care eu îl asociam cu Donariul de la Biertan (vechile lecții de istorie m-au ajutat să țin minte atâta lucru) și, mai nou, cu un festival de filme horror. Am aflat între timp despre Biertan și că înseamnă, de fapt, Dealul lui Berth și este inclus, de asemenea, în patrimoniul UNESCO.

Deși n-am apucat să stau foarte mult aici – am ajuns destul de târziu, în a doua parte a zilei –, am admirat:

  • dealurile care se văd din centrul satului
  • biserica fortificată, în stil gotic, de unde împrejurimile se văd extraordinar de bine și în care încă se mai țin slujbe uneori – renumită pentru ușa sacristiei cu 19 lacăte, dar și pentru desenele neobișnuite de pe tavan (două dintre ele reprezintă niște arlechini, o alegere despre care nu se știu foarte multe) și pentru altarul său cu nu mai puțin de 28 de icoane
  • satul bine întreținut, cu un aer ceva mai modernizat prin comparație cu Cincșor sau Viscri.

Unde-am mâncat

În Sibiu:

  • Hochmeister, după recomandarea cuiva de-al locului.
  • Cafe Wien, pentru mic-dejun și poziționare (pitită după o biserică și o vedere panoramică spre oraș)
  • Heiß-Eis Cafè, pentru cafea bună și-un decor inedit, colorat, care n-are cum să nu-ți atragă atenția din stradă.

Restaurant Hochmeister

Heiß-Eis Cafè

La Biertan:

  • Restaurant Unglerus, aflat chiar la baza cetății și, din câte mi-am dat seama, printre puținele variante de mâncat din zonă.

Brașov. Poiana Brașov

La întoarcere, ne-am oprit pentru o noapte și la Brașov. Din păcate, plimbarea prin centru ne-a fost dată peste cap de pregătirile pentru Cerbul de Aur (se construiau tribunele și accesul era interzis). Dar am recuperat la capitolul locuri de stat și de respirat.

Am ales două locuri deja devenite tradiționale pentru noi, ori de câte ori venim prin Brașov:

  • Bistro de l’Arte – un loc cu ingrediente luate de la săteni, cu un desert delicios (papanașii fierți), o servire foarte bună și poposit la o terasă micuță, fix în mijlocul unei străduțe mai ferite de aglomerația centrului.
  • Croitoria de Cafea – un loc cu o cafea senzațională, cu suveici care atârnă din tavan și un geam unde poți să stai și să te uiți la lumea care trece.

  • Coliba Haiducilor (Poiana Brașov) – un loc pe care l-am ales doar pentru că era recomandat de TripAdvisor, dar nu e neapărat genul meu de loc (tradiționalul de aici bate ușor spre… kitsch), deși ciorbele au fost gustuoase. Iar la Poiana Brașov, credeți sau nu, nici nu ajunsesem până acum.

În Brașov am avut parte și de o cazare foarte cochetă, care ne-a depășit cu mult așteptările. O garsonieră cu un balcon suficient de mare încât să-ți pui un cort acolo, amenajat cu dichis și grijă la detalii, în culori tari și armonioase, nou-nouț și foarte modern.

Bonus

*Cetatea Rupea

Pe drumul spre Viscri, am pus de-o oprire și la Cetatea Rupea, care este una dintre cele mai vechi fortificaţii din judeţul Braşov. Priveliștea e frumoasă, dar din păcate nu prea există semne care să-ți spună prea multe despre povestea acestei cetăți la fața locului. Cât vezi cu ochii, ai ruine, turnuri, căsuțe și ziduri, dar nimic mai mult. Nu prea știi ce vezi și de ce, chiar dacă ai de-a face cu o construcție impresionantă.

*Castelul Zânelor

Eeeei, am ajuns și la unul dintre locurile cel mai des fotografiate în ultima perioadă – deja celebrul Castel de lut „Valea Zânelor”, de la Porumbacu de Sus. N-aveai loc s-arunci un băț sau să mai și privești realmente construcția în sine de câte ecrane și blițuri se lansau din toate părțile.

Clădirea, construită de un publicitar pentru fiul său, inspirată de castelele din poveștile copilăriei, arată bine, dar e gata doar pe exterior momentan. Va fi la un moment dat disponibilă și pentru cazare, însă acum Castelul Zânelor e doar un loc de trecere, în care să vii să bei un suc și să te înghesui puțin cu zecile de turiști care vor să prindă cel mai bun unghi pentru o poză de Instagram.

N-aș zice că e de venit special pentru el, dar dacă ești în trecere, ocolul nu e mare și merită să aruncați o privire (mai mult decât una mereu mediată de camera telefonului).

***

Toate ca toate, dar vacanța din Transilvania, deși uuun pic pe repede înainte (pentru liniște maximă, chiar recomand să stai mai mult în satele astea), mi-a prins bine și a meritat. Sper să revin cel puțin la Viscri și să mă odihnesc vreo săptămână într-un hamac, la umbră, fără semnal la telefon, alarme sau notificări.

Foto articol: Alexandra Enăchescu și Alin Boeru

Ți-ar plăcea și...

5 Comentarii

  • Reply
    Bookish
    05/09/2018 at 15:22

    Cam același traseu l-am făcut și eu pentru octombrie, doar că va fi un pic mai extins. La Viscri 32 și la Cincișor am vrea să ne și cazăm. Abia aștept, pare minunat!

    • Reply
      Alexandra
      14/09/2018 at 09:43

      Distracție placută! Da, la Cincșor am stat și noi pentru o noapte, e foarte frumos într-adevăr. 🙂 Aștept impresii.

  • Reply
    Bookish
    19/10/2018 at 13:36

    Cazarea la Cincșor a fost minunată 🙂 La Viscri 32 nu am dormit, dar am servit acolo o cină delicioasă (ciorbă transilvăneană cu tarhon, platou de brânzeturi, friptură de porc marinat în bere). Ah, și să nu uit de coacăzată, o minunăție!
    Și la noi a fost un pic pe fugă pentru că am vrut să vedem cât mai multe, dar nah, cum zilele de concediu sunt limitate, am zis să profităm. Foarte mult mi-au plăcut biserica din Meșendorf și cetatea Slimnic. Aș vrea să revin în zonă, mai avem multe de văzut și multe cazări faine de încercat.

    • Reply
      Alexandra
      19/10/2018 at 17:07

      Pare că ați avut un traseu mult mai amplu decât al nostru. Simpatic articolul tău și foarte faine fotografiile. Mersi pentru impresii!

  • Reply
    Viorel Cernea
    19/07/2021 at 19:44

    Buna seara, ne puteti ajuta, daca mai aveti, coordonatele de contact la cazarea din Viscri (Carl Jung)?
    Multumim

Leave a Reply to Viorel Cernea Anulează comentariu