Cinevacinema

#FilmeNoi. Pierzători și câștigători, populari și mai puțin populari – de la Globurile de Aur de anul acesta

Îmi place să rămân conectată la ce se mai întâmplă în industria cinematografică recentă. Așa că, la fiecare început de an, iau (aproape) la rând filmele nominalizate la Globurile de Aur și apoi la Oscar, să văd ce-a mai apărut, ce filme mai sunt populare, ce ne mai intrigă și ce controverse s-au mai născut în jurul anumitor producții.

Nu-mi plac toate, nu cred în forța sau necesitatea tuturor filmelor care ajung sub radar cu ocazia acestor premii, dar e un exercițiu personal de analiză să-mi fac o părere de una singură, în loc să descalific din start, fără să văd realmente despre ce e vorba.

Iată 6 dintre filmele nominalizate (și unele dintre ele chiar premiate) la Globurile de Aur de anul acesta – și câteva cuvinte, evident subiective, despre ele. Le-aș împărți în filme mai puțin populare și foarte populare; pare că ce am apucat să văd momentan se plasează fie într-o extremă, fie în alta.

(NO SIGNIFICANT SPOILERS, ca să fim kosher până la capăt)

Tully (r. Jason Reitman)

Regizorul și scriitoarea celebrului cult movie Juno și-au luat ca subiect, odată cu Tully, aceeași temă preferată dintotdeauna: maternitatea. Doar că, de data asta, s-au luat puțin mai în serios decât de obicei, imaginându-și povestea lui Marlo (Charlize Theron), mama a doi copii – dintre care unul cu probleme de dezvoltare. Marlo este însărcinată cu al treilea, iar venirea lui pe lume înseamnă automat apogeul unei oboseli crunte și decizia de a-și lua o bonă de noapte, pe numele ei Tully (Mackenzie Davis, de care s-ar putea să vă aduceți aminte din episodul San Junipero al seriei Black Mirror).

Inițial reticentă, Marlo descoperă bona perfectă și confidenta ideală în Tully, o tipă tânără și cool, despre care te gândești la orice pas că sigur e prea ok ca să fie pe bune.

Mackenzie Davis (Tully) și Charlize Theron (Marlo)

Mi-a plăcut: relația actoricească dintre Charlize și Mackenzie, le-am crezut până la capăt. Mi-a plăcut și faptul că mă întrebam unde mă duce povestea, mi-am formulat multe ipoteze cum că o vom lua pe o pistă a bonei psihopate, „vezi că nu trebuia să îi dai unei puștoaice copilul tău pe mână” – cum gândeam deja după niște scene cel puțin ciudate.

Nu mi-a plăcut: finalul. Mă așteptam la un twist, nu neapărat cel livrat, dar acesta nu mi s-a părut credibil până la capăt și mi se pare că a rezolvat mult prea ușor niște probleme și provocări cu care se confruntă mamele în general. Adică a fost un fel de „ne băgăm picioarele în ce-am construit până aici, trebuie să încheiem filmul odată”. Nu am înțeles cu totul pasivitatea personajului Drew, soțul lui Marlo, un împătimit al jocurilor și al adormitului în fața consolei, în loc de un suport real și conștient pe lângă o mamă evident depășită de situație, pentru oricine are doi ochi să se uite un pic în jur.     

Notă personală: 3/ 5

Nominalizat la: Best Performance by an Actress in a Motion Picture – Musical or Comedy (Charlize Theron).

Eighth Grade (r. Bo Burnham)

Că tot vorbeam recent despre introvertiți și chiar mă întrebam atunci câte filme au personaje introvertite în prim plan, a apărut Eighth Grade să mai adauge puțin la discursul despre povestea asta.

Eighth Grade o are în centru pe Kayla (o Elsie Fisher de doar 16 ani), o copilă stângace, pe care cu siguranță contextul – cu dramatizarea glam susținută de rețelele de socializare – nu o ajută foarte mult să se deschidă. Kayla stă pe Instagram, încearcă să-și facă poza perfectă, vrea să pară stăpână pe ea și-n realitate, dar de fapt își face griji, se teme și e complet nesigură pe ea. Lucruri de fapt normale la vârsta ei, dar amplificate de un grup de rich kids și filtrele lor înșelătoare.

Regizorul Bo Burnham și Elsie Fisher

Mi-a plăcut: cum a fost dezvoltat personajul Kaylei. Povestea s-a dus înspre episoade mai serioase, pe alocuri, în care a problematizat puțin mai mult din lucrurile cu care se confruntă copiii și adolescenții astăzi (și nu numai): minciuna pentru a te integra, rușinea, credința că „nu ești suficient de ok”, abuzul altora asupra inocenței personajului principal.

Nu mi-a plăcut: rezolvarea poveștii. Din nou, am avut senzația că lucrurile parcă s-au rezolvat de la sine, peste noapte, într-un stil hollywoodian care a vrut să prezinte la final doar partea plină a paharului. Păcat, pentru cum se dezvoltase povestea până atunci.

Notă personală: 3/ 5

Nominalizat la: Best Performance by an Actress in a Motion Picture – Musical or Comedy (Elsie Fisher). 

Crazy Rich Asians (r. Jon M. Chu)

Nu aș fi ajuns în veci să mă uit la filmul ăsta, dacă nu era tot hype-ul din jurul lui. Nu de alta, dar îmi cunosc limitele: eu nu fac click cu prea multe comedii și-mi asum treaba asta cu vârf și îndesat.

Crazy Rich Asians mi s-a părut un stereotip cap-coadă și mărturisesc că nu-i înțeleg pe deplin prezența printre nominalizările la Globurile de Aur de anul acesta (nici măcar aparentul exotism nu mi se pare un motiv valid). Sigur, nu e ca și cum toate celelalte sunt numai filme de artă sau de nișă, deloc chiar, dar mă depășește complet modul în care unele filme ajung să fie luate în calcul pentru competiția asta.

Revenind. Povestea-i simplă: Rachel Chu (Constance Wu) e într-o relație destul de serioasă cu Nick Young (Henry Golding), dar nu știe că prietenul ei e putred de bogat, până ce acesta nu o invită în Singapore, la o nuntă în familie. Aici se întâmplă un fel de clash of cultures, pentru că tradiționala familie Young nu o poate primi prea ușor în sânul ei pe Rachel, care vine dintr-o altă clasă socială și dintr-un context care a americanizat-o puternic. Evident, Rachel face pe dracu-n patru să arate că merită să-i stea la braț lui Nick și să se integreze printre rudele care mai de care mai excentrice ale acestuia.

Mi-a plăcut: uhm, chiar trebuie să găsesc ceva? M-am străduit, dar nici măcar glumele nu m-au făcut să râd pe deplin.

Nu mi-a plăcut: se înțelege deja, mai nimic…

Notă personală: 1/ 5

Nominalizat la: Best Motion Picture – Musical or Comedy, Best Performance by an Actress in a Motion Picture – Musical or Comedy (Constance Wu).

Roma (r. Alfonso Cuarón)

Despre Roma am mai vorbit pe larg aici și n-aș vrea să mă repet. Aici o să repet doar bucuria că, la Globurile de Aur de anul acesta, Cuarón a câștigat secțiunea de cel mai bun regizor.

Cred că o merită, Roma mi se pare cea mai bună realizare a lui din tot ce am apucat să văd de la el.

Mi-au plăcut: imagine brici, cadre superbe, centrarea pe un personaj inedit – menajera familiei sale, o poveste sensibilă fără să fie în vreun fel manipulatoare pentru emoțiile spectatorilor.

Notă personală: 4/ 5

Nominalizat la: Best Screenplay – Motion Picture. Câștigător: Best Director – Motion Picture, Best Motion Picture – Foreign Language.

A Star is Born (r. Bradley Cooper)

Nu o să insist prea mult asupra detaliilor sau poveștii acestui film, sunt convinsă că nu mai are nevoie de prea multe explicații.

Trec direct la subiect.

Bradley Cooper (Jack) și Lady Gaga (Ally)

Mi-au plăcut: un Bradley Cooper care mi s-a părut mai credibil în rolul unui rock star decât mi-aș fi închipuit, mai ales că eu nu sunt un mare fan al lui în mod normal. Muzica – nu mă lasă rece vocea pe care o are Lady Gaga, oameni suntem. ?

Nu mi-au plăcut: oh, boy. S-o zic pe-a dreaptă de la început: nu m-a mișcat prea tare filmul ăsta. Povestea e construită artificial, e un crowd pleaser care, pentru mine, nu stă-n picioare; un tearjerker care nu mă păcălește.  

Notă personală: 2/ 5

Nominalizat la: Best Motion Picture – Drama, Best Performance by an Actress in a Motion Picture – Drama (Lady Gaga), Best Performance by an Actor in a Motion Picture – Drama (Bradley Cooper), Best Director – Motion Picture (Bradley Cooper). Câștigător: Best Original Song – Motion Picture. 

Bohemian Rhapsody (r. Bryan Singer)

De mult nu mai văzusem un film atât de hulit de critica de specialitate și atât de adorat de publicul de cinema. Am citit zeci de review-uri și păreri despre filmul ăsta – înainte și după să-l văd – și n-am decât un lucru de spus: cred că nostalgia și adorația pentru Freddie Mercury sunt mari și împart totul în două tabere cu capsa pusă una pe cealaltă. Că nu s-ar respecta faptele reale, pe de o parte, că nu asta contează că doar de-asta-i o dramatizare, pe de altă parte, eu sunt undeva la mijloc între pozițiile astea.

Rami Malek/ Freddie Mercury

Mi-a plăcut: Rami Malek. Da, chiar mi-a plăcut și m-am bucurat că mi-a plăcut, pentru că e greu să întruchipezi un simbol atât de iubit de generații întregi. Mi-a plăcut că filmul te face să te întorci la filmările originale cu Live Aid și să urmărești reproducerea cu atenție. Că te face să dai încă un Google după „Freddie Mercury” și să mai citești puțin despre viața lui. Că naște un pic de curiozitate mai aprofundată.

Nu mi-a plăcut: că e un film mai mult despre muzica Queen decât despre viața, luptele și tragediile lui Freddie Mercury. Mi-ar fi plăcut să știu mai multe despre confruntarea lui cu diagnosticul de SIDA și ce s-a întâmplat până-n ultima clipă. E doar o preferință subiectivă, e clar că filmul a fost mai mult o odă pentru Mercury ca artist și nu văd nimic greșit în asta până la urmă.

Notă personală: 3,5/ 5

Nominalizat și câștigător la: Best Motion Picture – Drama & Best Performance by an Actor in a Motion Picture – Drama (Rami Malek).

***

Urmează și partea a doua a acestui articol, după ce apuc să mă pun la curent și cu alte filme de pe lista (lungă) a nominalizaților și premiaților la Golden Globes 2019. Updatez constant aici.  

Foto featured imageDenise Jans pe Unsplash

Ți-ar plăcea și...

Nu sunt comentarii

    Lasă un comentariu